Un nou studiu a ajuns la concluzia că vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech este eficient împotriva celor două tulpini noi de coronavirus care au apărut în Marea Britanie şi Africa de Sud.
Conform rezultatelor iniţiale ale studiului realizat chiar de Pfizer în colaborare cu University of Texas Medical Branch, este probabil ca vaccinul să aibă o eficienţă de 95% împotriva celor două tulpini noi, despre care se spune că se transmit mai uşor, dar nu produc îmbolnăviri mai grave decât varianta originală a virusului, transmite vineri DPA.
Cercetătorii au desfăşurat o serie de teste asupra unor mostre de sânge recoltate de la 20 de pacienţi care au primit vaccinul Pfizer/BioNTech. Ei au descoperit că în sângele recoltat existau niveluri suficiente de anticorpi care acţionau şi împotriva acestor două tulpini.
Rezultatele confirmă ipoteza imunologilor conform căreia, chiar dacă virusul suferă mutaţii, vaccinurile din prezent ar trebui să-şi păstreze eficienţa.
Aceste rezultate au fost date publicităţii încă de joi, dar nu au apărut încă într-o revistă ştiinţifică şi nu au fost verificate de experţi independenţi.
Virusurile suferă în mod constant schimbări aleatorii ale materialului genetic. Unele astfel de mutaţii le oferă agenţilor patogeni noi avantaje - cum ar fi faptul că devin mai uşor de transmis.
În luna decembrie, o variantă a noului coronavirus denumită B.1.1.7 a fost detectată în Marea Britanie şi o altă variantă similară, 501Y.V2, a fost descoperită în Africa de Sud.