Ministerul Sănătății a îndemnat, vineri, printr-un mesaj pe Facebook, centrele de vaccinare să accelereze programările pentru imunizarea personalului din etapa 1.
Astfel, autoritățile sanitare vor să înceapă cât mai repede a doua etapă a vaccinării, conform postării din mediul online.
În plus, MS dă asigurări că lucrătorii din Etapa 1 se vor putea vaccina în continuare, chiar și după ce a doua etapă va fi demarată.
Așa că se ridică întrebările - câte persoane s-au vaccinat până acum în prima etapă, dar și câți oameni se încadrează în acest pas al campaniei de vaccinare?
SpotMedia.ro i-a luat interviu medicului Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și membru al comitetului care se ocupă de campania de vaccinare antiCovid la nivel național.
Care e diferenţa între vaccinurile Pfizer și Moderna. Cu care ar fi mai bine să ne vaccinăm?
Iată ce ne-a relatat specialistul pe marginea acestui subiect:
”Vorbim de circa 55.000 de medici, cam atâția există în acest moment, și încă până la 300.000 aproximativ restul personalului, la care se mai pot adăuga încă 100.000 din stomatologie, din farmacii și așa mai departe, adică categorii profesionale care nu sunt neapărat în sistemul medical pur.
De exemplu, farmaciștii nu sunt medici, dar ei sunt la fel de expuși și constituie infrastructură la fel de critică, precum restul personalului.
La fel sunt studenții. Ei nu sunt medici, dar pentru că își desfășoară activitatea în unități sanitare și pot fi un vehicul aducător de boală pentru pacienții internați în spitale, ar fi de preferat ca ei să fie vaccinați. Atât studenții, cât și elevii de la școlile post-liceale sanitare”.
Conform ultimei informări a CNCAV, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) era, joi, de 76.400.