Ultimele zile de haos ale lui Donald Trump

Ultimele zile de haos ale lui Donald Trump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump și susținătorii săi poartă vina pentru asaltul violent asupra Capitoliului.

Atacurile lui Donald Trump asupra democrației au atins punctul culminant. Declarațiile sale de miercuri, în care promova în continuare conspiraționismele, potrivit cărora i s-ar fi furat alegerile pe care le-a pierdut cu două luni în urmă, i-au determinat pe susținătorii săi loiali să întreprindă o tentativă de lovitură de stat.     

Patru oameni au murit la Capitoliu. Femeia ucisă de poliţie era o partizană a lui Trump. Dispozitive explozive au fost găsite în sediul Congresului SUA

Fără îndoială, Trump e responsabil și a trimis o gloată loială de naționaliști albi și conspiraționiști să se dezlănțuie în Capitoliu.

Gloata stârnită de Trump a luat cu asalt Capitoliul. Filmul unei zile triste pentru democrație (Foto & Video)

Timp de generații, Statele Unite au fost un simbol al speranței în privința protecției democrației și a tranziției democratice de putere - dar Trump a arătat lumii întregi că și sistemul american e fragil.

ADVERTISING

Dungaciu: Pe ecranul mare al lumii, se vede o Americă şubrezită în raport cu sarcinile pe care le va avea

E foarte important de notat că problema n-a fost creată doar de Trump și de stilul său bombastic. Susținătorii din jurul său, care i-au calificat retorica drept exagerată, sunt și ei de condamnat, inclusiv cei 12 senatori și peste 100 de membri ai Camerei Reprezentanților, care au fost de acord cu el că rezultatele scrutinului din noiembrie au fost ilegitime (sau care au pus sub semnul întrebării rezultatele). Ei nu au făcut nimic pentru a opri dezinformarea și haosul.

Congresul SUA a respins tentativa lui Trump de a contesta rezultatul alegerilor în Arizona. Nici măcar unii republicani nu l-au mai sprijinit pe preşedintele care nu se dă dus

Republicanii au văzut cum cineva cu tendințe autocrate le-a controlat partidul și au devenit complici, permițându-i să formeze un guvern care lucrează doar în interesul lui, nu al poporului.

ADVERTISING

Donald Trump, complot împotriva democrației. Cum a pierdut în patru ani tot, distrugându-și chiar și propriul partid

Când democrația părea să ardă la Capitoliu, președintele în execițiu Donald Trump stătea în Biroul Oval, privind la televizor distrugerea pe care el a inițiat-o. I-a luat mai multe ore până să facă o declarație, cerându-i prietenos gloatei să fie "pașnică".

Trump le spune celor care au luat cu asalt Washingtonul că îi iubește, dar trebuie să meargă acasă

Trump nu a prea făcut eforturi să controleze situația, spunându-le protestatarilor că de fapt îi "iubește" și îi consideră "speciali". Aceasta deşi era vorba de o gloată cu un dispreț dezgustător față de democrație.

Cu puţin timp doar înainte de tranziția de putere, se pare că Trump plănuiește să dea foc partidului său și bazelor democrației. A început să lovească în apărătorii săi cei mai loiali, printre care vicepreședintele Mike Pence.

ADVERTISING

Scindarea marilor partide americane, nevoia de reprezentare a clasei mijlocii şi şansa moderaţilor de a salva liberalismul

Trump a arătat clar că, din perspectiva sa, singurii republicani buni sunt cei care îl apără până la capăt. Acest tip de limbaj și-a croit drumul prin instituțiile media conservatoare și în rețelele de socializare, ducând spre violențele de la Washington.

E clar că Trump nu e preocupat de republica la cârma căreia se află, ci ar prefera să o vadă destrămându-se, dacă nu poate să o conducă în continuare.

Poliția Capitoliului, căreia îi revine sarcina de a proteja ambele camere ale Congresului, pe membrii acestuia și sutele de angajați din interiorul clădirii, nu și-a făcut datoria.

Majoritatea demonstranților violenți nu au fost verificați, reușind să intre în Senat, să spargă geamurile și să pătrundă chiar și în biroul președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Li s-a permis să ajungă pe treptele Capitoliului aproape fără să întâmpine rezistenţă. 

Congresul va ancheta Poliția de la Capitoliu: Agenții s-au pozat cu protestatarii sau le-au lăsat cale liberă (Video)

Cu câteva luni în urmă, când protestatarii de la Black Lives Matters au ieșit în stradă la Washington, Poliția i-a întâmpinat cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc, în timp ce un președinte indignat cerea ca niște demonstranți pașnici să fie închiși, cu toate că ei recurgeau la un drept garantat de primul amendament al Constituției.

Cum a reacționat Poliția la asaltul de la Capitoliu față de protestele Black Lives Matter din vară: ”Dacă manifestanții erau de culoare, puteau fi împușcați!” (Galerie foto & video)

E vorba de un dublu standard: dacă ești alb și îl susții pe Trump, ești patriot. Dacă nu, ești un anarhist periculos, care trebuie să fie îndepărtat cu gaze lacrimogene și arestat.

Asistăm la actul final al unui președinte care a incitat în mod repetat la violență în rândul oamenilor care îl privesc drept lider. A sosit timpul pentru tranziția de la președinția lui Trump la cea a lui Biden.

Ines Pohl

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇