Patru oameni au murit la Capitoliu. Femeia ucisă de poliţie era o partizană a lui Trump. Dispozitive explozive au fost găsite în sediul Congresului SUA

Patru oameni au murit la Capitoliu. Femeia ucisă de poliţie era o partizană a lui Trump. Dispozitive explozive au fost găsite în sediul Congresului SUA

Violenţele de la Capitoliu care au şocat întreaga lume s-au soldat cu patru decese.

Gloata stârnită de Trump a luat cu asalt Capitoliul, iar o femeie a fost ucisă. Filmul unei zile triste pentru democrație (Foto & Video)

Șeful Poliției din Washington, Robert Contee, a declarat miercuri noapte că este vorba despre o femeie care a fost împușcată de poliția Capitolului, precum și alte trei persoane care au murit în „situații de urgență medicală”, relatează Associated Press.

Poliția a mai precizat că atât forțele de ordine, cât și susținătorii lui Trump au folosit substanțe iritante chimice în timpul ocupării pentru câteva ore a clădirii Capitolului.

ADVERTISING

Sediul Congresului SUA a fost eliberat miercuri seara de forțele de ordine.

Oficialii poliției din DC spun, de asemenea, că au fost recuperate două dispozitive explozive artizanale, de tipul bombă cu țeavă: unul era în afara Comitetului Național Democrat și unul în afara Comitetului Național Republican.

Poliția a mai găsit și un cocktail Molotov pe terenul Capitolului.

Cine era femeia ucisă

Femeia a fost împușcată mai devreme în cursul zilei de miercuri, în timp ce o gloată violentă încerca să străpungă o ușă baricadată din Capitoliu, unde poliția era înarmată de cealaltă parte.

ADVERTISING

Femeia a fost internată în spital cu o plagă împuşcată, însă apoi a murit.

Femeia se numea Ashli Babbitt şi era o susţinătoare înfocată a preşedintelui Donald Trump care trăia în sudul Californiei, transmite AFP.

A fost militar timp de 14 ani, potrivit canalului de televiziune KUSI care a discutat cu soţul ei.

Ashli Babbitt, care deocamdată nu a fost identificată oficial de poliţie, trăia în regiunea San Diego, în sudul Californiei, cu soţul său care a descris-o ca fiind "o partizană hotărâtă a preşedintelui Trump". În ce îl priveşte, el nu a mers la Washington pentru a manifesta.

ADVERTISING

Citeşte mai multe informaţii despre evenimentele incredibile din capitala SUA:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇