Ciucu anunță extinderea unei străzi din Sectorul 6, pentru a veni în ajutorul locuitorilor din Prelungirea Ghencea. Avertisment pentru dezvoltatorii imobiliari

Ciucu anunță extinderea unei străzi din Sectorul 6, pentru a veni în ajutorul locuitorilor din Prelungirea Ghencea. Avertisment pentru dezvoltatorii imobiliari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că va extinde strada Valea Largă, astfel încât să facă legătura între bd. Timișoara și Valea Cascadelor cu Prelungirea Ghencea.

Edilul spune că această investiție va facilita mobilitatea celor din Prelungirea Ghencea si din blocurile ANL.

Totodată, Ciprian Ciucu subliniază că a mers în zonă și a constatat că s-au construit foarte multe blocuri exact pe unde ar fi trebuit să treacă strada cu patru benzi în linie dreaptă.

ADVERTISING

”Strada Valea Largă va conecta bd. Timișoara/Valea Cascadelor cu Prelungirea Ghencea. O voi pune în programul de investiții.

Am fost ieri să văd situația în teren. Ceea ce am găsit nu mi-a plăcut. Zona e in plin boom imobiliar. Dar nu asta este problema. Problema este că au construit fix pe unde ar fi trebuit să treacă strada cu patru benzi în linie dreaptă. Sunt două astfel de situații. Primăria a dat autorizație de construcție fix in drum. Verific și vă spun. Această investiție va facilita mobilitatea celor din Prelungirea Ghencea si din blocurile ANL”, scrie Ciprian Ciucu pe Facebook.

Primarul Sectorului 6 îi avertizează pe dezvoltatorii imobiliari că nu le va mai permite să construiască haotic și că îi așteaptă la discuții publice.

ADVERTISING

Mesaj către dezvoltatorii imobiliari: gata! gata, nu mai construim haotic. Întâi desenăm, facem utilitățile (drumuri acces, apa, canal, iluminat, scoli si grădinițe) apoi construim. Degeaba veniți cu autorizații de construire in acest moment. Vă astept la discuții transparente, publice”, a precizat Ciucu.

Se cere schimbarea arhitectlui șef

Reprezentanții Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea i-au transmis edilului, printr-un comentariu la postare, că vor participa și ei la discuții.

ADVERTISING

Aceștia spun că dezvoltarea imobiliară ar trebui făcută și în interesul viitorilor cumpărători, viitorilor locuitori ai zonei.

”Venim și noi la discuția cu dezvoltatorii imobiliari, dacă e. Promitem să nu ne enervam 🙂 și să discutăm civilizat. Până la urmă, dezvoltarea imobiliară ar trebui facută și în interesul viitorilor cumpăratori, viitorilor locuitori ai zonei. Iar noi, actualii locuitori, știm cel mai bine care sunt problemele zonei. Soluțiile trebuie găsite împreună de către toți cei implicați - dezvoltatori, primărie, cetățeni - cu ajutorul specialiștilor în urbanism care ideal ar trebui să fie în primărie”, a transmis Asociația Prelungirea Ghencea.

Totodată, Delia Mihalache, presedintele Asociatiei Inițiativa Prelungirea Ghencea, consideră că este nevoie de un nou arhitect șef la Primăria Sectorului 6.

Ciprian Ciucu, se pare că e nevoie de un nou arhitect - șef în Primăria Sectorului 6, cu altă viziune urbanistică decât are actualul care e în funcție de vreo 12 ani. Iar Sectorul 6 arată … cum arată. Toate autorizațiile de construire se semnează de către arhitectul - șef, secretarul primăriei și primar”, spune Delia Mihalache.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇