Dezbaterea furtului tezaurului românesc expus la muzeul Drents din Assen, Olanda, s-a transformat într-o imensă hărmălaie profund politizată, în care fiecare actor încearcă să puncteze politic, se afirmă o mulțime de prostii, defilează ignoranța.
- Cele mai importante piese din Tezaurul Dacic au fost furate dintr-un muzeu din Olanda
- S-a furat tezaurul: Cele mai noi informații de la poliție și cine e celebrul clan care ar putea fi implicat în jaf
Se afirmă, de exemplu, că expoziția a avut loc într-un muzeu sătesc, iar obiectele valoroase nu ar trebui să părăsească vreodată România. Muzeul Drents nu e Luvrul, dar este cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda, este o instituție respectabilă, într-o țară unde cultura muzeografică este diferită și nu toate muzeele valoroase sunt în capitală.
Sigur că Mona Lisa nu părăsește muzeul Luvru, dar nici nu are nevoie. Milioane de oameni se îmbulzesc anual să o vadă. Când aparții unei culturi cu o mult mai mică cunoaștere și recunoaștere internațională, e important să te duci tu către public, să te faci tu cunoscut și să arăți astfel importanța și vechimea culturii tale.
Li se reproșează oficialilor români, în frunte cu premierul, că nu au dat năvală în Olanda ca să nu este clar ce. Ancheta este în acest moment una polițienească, cu implicare transnațională.
În mod cert tezaurul are o mult mai mare valoare emoțională pentru România, dar pentru Olanda este în discuție securitatea și capacitatea de reacție. O astfel de reușită infracțională dă idei, cu atât mai mult cu cât autorii rămân neprinși. Deci nu am nicio îndoială că mobilizarea olandezilor e maximă și prezența oficialilor români acolo nu ar aduce niciun câștig, dimpotrivă.
De altfel, știm ce eficienți sunt când năvălesc cu mic, cu mare pe la inundații, incendii sau alte nenorociri pe care încearcă să le vampirizeze politic.
Ceea ce ar trebui, în schimb, să clarifice autoritățile de la București, rapid și fără echivoc, pentru a diminua proliferarea conspiraționismului sunt câteva aspecte precise:
1. A respectat muzeul din Olanda prevederile contractuale privind paza exponatelor, iar prevederile au fost acoperitoare? Contractul prevede „continuitatea supravegherii în expoziție prin existența unui centru de control care va funcționa 24 de ore, 7 zile pe săptămână, cu personal de pază disponibil pentru comunicații în caz de urgență”.
Asta ar fi presupus paza fizică, inexistentă, sau erau suficiente sisteme digitale conectate la poliție?
Detectivul de artă olandez Arthur Brand a explicat într-un interviu pentru Radio România Cultural că în muzeele olandeze, paznicii nu au voie să poarte arme, tocmai pentru a nu exista victime colaterale.
Cine anume din România a verificat la fața locului felul în care partea olandeză se achită de obligațiile de securitate? Directorul MNIR a spus doar că nu avea cum să verifice personal de la mii de km distanță, deci înțelegem că verificarea nu a fost făcută de nimeni.
2. În ce condiții legale a plecat din țară tezaurul dacic. Era necesară o hotărâre de guvern sau nu? Existența acestei HG probabil că nu ar fi avut nicio relevanță în cursul evenimentelor. Ea vizează modul în care trebuie să se organizeze și să colaboreze instituțiile din România în asemenea situații.
Însă, oricum ar fi, ignorarea procedurilor a devenit un brand românesc, cu efecte dintre cele mai rele și în raport cu așa ceva toleranța trebuie să fie zero.
Conform Ordonanței guvernului nr. 27/2023, inițiată de chiar ministrul Raluca Turcan, în funcție la momentul aprobării expoziției:
Așadar, dacă sunt implicate mai multe instituții și autorități e necesar HG, dacă e doar o instituție și o autoritate nu e necesară.
Documentul prin care a fost aprobată expoziția vorbește despre exponate din 19 muzee ale țării, în frunte cu MNIR. Dna Turcan susține că este, totuși, vorba despre o singură instituție, MNIR, iar prevederea ordonanței se referă la situația când este necesară implicarea Ministerului Apărării, deci înțelegem a altei autorități în afara Ministerului Culturii.
Că muzeul este instituție ne spune Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr.311 din 8 iulie 2003.
Cum e cu autoritățile trebuie să aflăm din interpretarea oficială a ordonanței. Fapt este că, atunci când tezaurul a plecat la Roma și Madrid pentru a fi expus, au existat HG-uri.
Clarificarea nu trebuie să vină însă de la presă, ci de la autoritățile statului, care par complet depășite de situație și panicate politic.
Ceea ce contrariază cel mai mult este chiar felul în care se comportă autoritățile, incapabile să dea răspunsuri coerente și precise, să pună explicațiile juridice și instituționale pe masă.
Acest spectacol poate avea doar doi câștigători. Pe de-o parte, firma de asigurări, care, cu siguranță, își va da toată silința să nu plătească suma asigurată, în cazul teribil în care tezaurul nu va fi recuperat.
Pe de altă parte, extremiștii, care să valorifice și frustrarea națională, dar și conduita autorităților. Extremiștii și patronii lor externi. Pentru că nu este deloc exclus ca acest furt, evident la punct fix, să fi fost comandat de Moscova, interesată direct să mai pună niște benzină de frustrare naționalistă în rezervorul de potențial, care se cam golește, al lui Călin Georgescu.