Tango Nuevo. Warm-up Brașov Jazz & Blues Festival - concert Paula Barembuem & Trio Infernal

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Tango-web-poster-1

Tangoul dansează cu jazzul! Întâlnire înflăcărată între pasiune și virtuozitate, concertul „Tango Nuevo” aduce pentru prima oară pe o scenă românească patru muzicieni de înaltă clasă ai tango-jazzului. Din Argentina și Austria, Paula Barembuem & Trio Infernal (Christian Bakanic – acordeon, Christian Wendt – contrabas, Jörg Haberl – percuție) cântă în exclusivitate la Brașov, pe 7 iunie, ora 19.00, la Sala Patria (Bd. 15 Noiembrie 50A). Evenimentul este o introducere la ediția 2024 a Brașov Jazz & Blues Festival și este organizat de Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Apollonia și Forumul Cultural Austriac. Parteneri – „Zile și nopți” și Radio România Muzical.

ADVERTISING

Biletele sunt disponibile aici.

„Tango Nuevo” este o călătorie dus-întors între Argentina și Europa, care aduce împreună stiluri diverse și anulează granițele dintre aici și acolo, dintre ieri și azi. De la Astor Piazzolla și Mercedes Sosa la compoziții de ultimă oră sau folclor argentinian reinterpretat, tangourile vechi și noi vorbesc despre încredere, rebeliune și iubire mistuitoare. Pasiunea și rigoarea se înlănțuie într-un dans plin de speranță, în care diferențele înseamnă cunoaștere și bucurie reciprocă.

ADVERTISING

Paula Barembuem și Trio Infernal s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani în cadrul unui concert, la Viena. A rezultat o colaborare entuziastă motivată, pe de o parte, de familiaritatea Paulei față de tango, muzică făcând parte din cotidianul său și, pe de altă parte, lejeritatea ansamblului lui Christian Bakanic, Trio Infernal, în abordarea muzicii lui Astor Piazzolla. Primul lor album comun, „SUEÑERA” (visătoarea) – din care vor fi interpretate fragmente și în concertul de la Brașov – îmbină neconvențional culorile sonore tradiționale ale tangoului cu ritmuri moderne care nu fac decât să pună și mai mult în valoare caracterul dansant al muzicii, într-un mod ludic și deloc artificial. Spectrul armonic este extins cu îndrăzneală dincolo de așteptările și obișnuințele publicului, conferind tangoului un aer jazzy, fără a-i diminua însă autenticitatea.

ADVERTISING

„Fără restricții stilistice, am creat împreună un arc muzical între America Latină și Europa, reflectând diversitatea noastră culturală de azi”, spune Paula Barembuem.

Paula Barembuem este cântăreață, compozitoare si dirijoare de cor. S-a născut și s-a format la Buenos Aires, în Argentina, unde a făcut studii de pedagogie muzicală la Conservatorio Nacional. În prezent trăiește si activează la Viena și colaborează cu importanți instrumentiști specializați în „world music” din Europa și din America Latină.

Christian Bakanic’s Trio Infernal este format din muzicieni de mare calibru, care lucrează și individual ca soliști și compozitori - Christian Bakanic (acordeon), Christian Wendt (contrabas), Jörg Haberl (percuție). Ansamblul nu este deloc unul tipic pentru muzica latino-americană. Membrii săi transgresează continuu limitele jazz-ului, tango-ului pe care le îmbină frecvent cu ritmuri alternative precum house și drum'n'bass. Pe scurt, muzica lor este o chestiune de libertate, pasiune, virtuozitate și inventivitate.