Opera Vie, evenimentul organizat în premieră de Opera Națională București în cadrul Nopții Muzeelor s-a bucurat de un imens succes

Opera Vie, evenimentul organizat în premieră de Opera Națională București în cadrul Nopții Muzeelor s-a bucurat de un imens succes
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 3.000 de oameni au vizitat Opera Națională București care și-a deschis pentru prima dată porțile în cadrul Nopții Muzeelor printr-o serie de spectacole itinerante cu Artă Vie, realizate de membrii Studioului Experimental in Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”.

Bucuria celor care ne-au trecut pragul este egalată doar de cea a tinerilor artiști care și-au pus talentul și dăruirea pentru a realiza un concept unic, în care muzica s-a împletit cu baletul și teatrul. Vizitatorii au avut parte de un regal artistic, de-a lungul unui tur care a inclus foaierul galben și muzeul operei.

ADVERTISING

Cele 6 tururi anunțate inițial au fost suplimentate pentru a asigura accesul tuturor celor care au rămas ore bune la coadă după miezul nopții cand s-au deschis porțile. Un număr impresionant de 10 soliști, 20 de actori, păpușari-marionetiști și artiști instrumentiști au participat în seria de spectacole itinerante regizate de Alexandru Nagy la Opera Națională București. Publicul a fost întâmpinat chiar de vocea marelui tenor Ludovic Spiess, patronul spiritual al Studioului, comemorat chiar pe 13 mai. Programul a inclus arii și momente celebre din universul magic al Operei și Baletului. 

ADVERTISING

Spectacolul OPERA VIE va intra în repertoriul Operei Naționale București sub o formă extinsă și va putea fi savurat de către public în perioada următoare dar și de la toamnă.

Bilete la spectacolele Operei Naționale București se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și  la Casa de Bilete a Operei.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR  

Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha  

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust

ADVERTISING