Fantoma de la Operă, închis pe Broadway, deschis la București

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Afis_Fantoma-de-la-opera_ONB

„Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, cel mai longeviv musical de pe Broadway, va avea, luna viitoare, ultima reprezentație la New York, la 35 de ani de când se joacă. La București însă, finalul lunii martie aduce pentru prima oară această producție de referință a genului la Opera Națională din capitală. 

Alegorie a așteptărilor, unele împlinite, altele nu, spectacolul se bucură deja de un interes crescut, primele trei reprezentații „Fantoma de la operă” fiind sold out la doar 10 ore de la punerea în vânzare a biletelor. Premiera pe scena ONB va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 18:30, următoarele două reprezentații fiind programate pe 1 și 2 aprilie, de la aceeași oră.

ADVERTISING

Considerată una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, dar și cea mai costisitoare la nivel mondial, „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, va fi pusă în scenă la Opera Naţională Bucureşti, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, dirijor Daniel Jinga, scenografie, decor și costume Gary McCann, coregraf Violeta Dincă, regizor secund Raluca Popa, asistenți coregrafi Florin Tănase și Alexandra Gavrilescu, asistent scenograf Gabriella Ingram, traducerea și adaptarea Ernest Fazekas, lighting designer Bogumił Palewicz, sound designer Kamil Biedrzycki.

La realizarea producției operei bucureștene se lucrează cu echipe mixte de pe Broadway și de la London West End Theatre, nivelul artistic fiind similar celui newyorkez. Inspirat de celebrul roman cu același nume al lui Gaston Leroux, spectacolul va oferi publicului o experiență unică, din care nu vor lipsi muzica emoționantă, efectele speciale, decorurile spectaculoase și jocul actoricesc de excepție. Spectatorii vor fi părtașii unei povești captivante despre dragoste, gelozie și mister, desfășurată în lumea muzicală a Parisului din secolul al XIX-lea și transpusă în Bucureștiul zilelor noastre. Prin această producție, Opera bucureșteană își propune extinderea publicului fidel, deschizându-se către o categorie cât mai amplă de spectatori.

ADVERTISING

Astăzi, 14 martie, vor fi scoase în vânzare bilete pentru reprezentațiile din luna mai, respectiv 10, 11, 12, 13, și 14 mai, pe http://tickets.operanb.ro/ și la Casa de Bilete a Operei Naționale București. 

Având premiera mondială în anul 1986, „Fantoma de la Operă” a devenit una dintre cele mai  apreciate producții din istorie, fiind jucată în întreaga lume. Spectacolul este cunoscut pentru muzica sa, decorurile, regia, cât și pentru povestea captivantă. Aceasta se concentrează pe un personaj misterios numit Fantoma, care locuiește în subsolul Teatrului de Operă din Paris și care, îndrăgostindu-se de tânăra soprană Christine, îi oferă ajutorul pentru a-i îmbunătăți performanța artistică. Însă atunci când Christine începe să cunoască succesul, devine posesiv și chiar periculos.

ADVERTISING

Cu un număr total de peste 145 de milioane de spectatori și încasări de peste 5.6 miliarde de dolari (mai mari chiar decât ale celebrelor filme hollywoodiene „Titanic”, „ET” și „Star Wars”), „Fantoma de la Operă” este cea mai longevivă producție de la Broadway, depășind recordul de 7486 de reprezentații stabilit de musicalul „Cats”.

„Fantoma de la Operă” a câștigat până în prezent 70 de premii importante, inclusiv trei premii Olivier, cel mai recent fiind Premiul Olivier pentru Cel Mai Popular Show în 2002, un Evening Standard Award, şapte Premii Tony (printre care Cel Mai Bun Musical), şapte Drama Desk Awards și trei Outer Critic Circle Awards. 

Distribuția: Phantom – Adrian Nour; Christine – Irina Baianț; Raoul – Kyrie Mendél; Carlotta – Rodica Ștefan; Piangi – Andrei Petre; Firmin – Radu Ion; Andre – Cătălin Petrescu, Ernest Fazekaș; Madame Giry – Judith State; Meg Giry – Alina Petrică; Buquet - Ionuț Burlan. Cu participarea Orchestrei, Corului și a Baletului Operei Naționale București.  

Muzică de Andrew Lloyd Webber 

Versuri de Charles Hart

Versuri suplimentare de Richard Stilgoe

Libret de Richard Stilgoe și Andrew Llyod Webber

Bazat pe romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux

Regizat inițial de Harold Prince

Orchestrație de David Cullen & Andrew Llyod Webber 

Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. şi The Really Useful Group Ltd.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR  

Parteneri: Pop Cola, ParmaFood, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Quick News, Curs De Guvernare, Mediatrust