După 20 de ani, vom putea zbura de pe Otopeni direct la New York

După 20 de ani, vom putea zbura de pe Otopeni direct la New York
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania aeriană HiSky lansează zboruri directe Bucureşti – New York, din 7 iunie 2024, astfel că românii îşi pot rezerva călătorii directe către SUA, după 20 de ani.

Preţul unei călătorii porneşte de la 349 de euro, pentru clasa economic, şi 1.899 de euro, pentru clasa business, iar zborul va dura mai puţin de zece ore.

Zborurile regulate care conectează aeroportul Henri Coandă cu principalul aeroport din New York, John F. Kennedy, vor fi efectuate cu patru frecvenţe pe săptămână, cu Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota HiSky şi singura de acest tip înregistrată în România.

ADVERTISING

Compania HiSky a fost înfiinţată în anul 2020 în Republica Moldova de Iulian Scorpan, fost director general al Air Moldova. Ultimele zboruri directe între România şi SUA au avut loc acum 20 de ani, când în noiembrie 2003 TAROM a renunţat la aceste rute transoceanice.

”Anunţul vine după ce, în urmă cu o săptămână, HiSky a primit, din partea Departamentul Transporturilor din SUA, autorizarea pentru a efectua zboruri regulate către această destinaţie şi a devenit singura companie românească care deţine, în acelaşi timp, Permisul de Operator Străin de Transport Aerian şi aeronava care îi oferă capabilitatea pentru zboruri neîntrerupte, de până la 14 ore”, anunţă compania.

ADVERTISING

Zborurile de pe Henri Coandă spre aeroportul John F. Kennedy din New York vor pleca în fiecare zi de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, şi retur.

Aeronava HiSky va decola de la Bucureşti la ora locală 8:00 şi va ateriza la New York la ora locală 11:25.

Astfel, pasagerii care vor să ajungă peste ocean vor petrece în zbor doar puţin peste 10 ore.

Pentru zborurile retur, aeronava este programată să decoleze de pe aeroportul JFK la ora locală 13:25 pentru a ajunge la Otopeni la ora locală 6:15.

La bordul aeronavei va fi disponibil şi serviciul de catering, în costul biletului fiind incluse o masă caldă şi o gustare, pentru fiecare pasager.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇