Cum să distrugi o piesă - spectacol în premieră la Teatrul Stela Popescu

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
afis_4insta_Cum-sa-distrugi-o-piesa

Cum să distrugi o piesă”, de Henry Lewis, Jonathan Sayer și Henry Shields,  este un spectacol în regia lui George Tudor Anton realizat de Teatrul Stela Popescu  în parteneriat cu tinerii actori și creatori de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, ce va fi prezentat publicului pentru prima oară pe 17 decembrie 2022, ora 19:00 la UNATC – Sala Atelier.

O trupă de actori amatori începe repetițiile pentru punerea în scenă a unui nou spectacol de tip mister polițist. Dacă cele de mai sus vi se par premise nevinovate, vă înșelați. Toate forțele naturii, ghinioanele și accidentele sabotează bieții actori și dovedesc cum o producție de teatru poate ajunge la dezastru. Veniți să vedeți o comedie incendiară care a făcut deja înconjurul lumii de la premiera sa de la Londra din anul 2012. 

ADVERTISING

Cum să distrugi o piesă este o comedie scrisă în 2012 care s-a bucurat de un succes comercial enorm în întreaga lume şi continuă să fie jucată, bazându-se pe principiul de teatru în teatru şi pornind de la o premisă care ar încânta orice teatru, fie el privat sau de stat : „O trupă de amatori primește o sumă mare de bani pentru a pune în scenă o piesă polițistă despre o crimă la un conac.” Alături de regizorul George Tudor Anton, pe afiş apar ca asistent de regie Andreea Sora, scenografie Andreea Elena Burlacu, ilustrația muzicală Ștefan Rădulescu, iar în distribuţie Sorin Aurel Sandu (Chris), Cătălin Frăsinescu (Dennis), Dragoș Stoica (Max), David Drugaru (Jonathan), Matei Constantin (Robert), Ana Radu (Sandra), Laurențiu Ologeac (Trevor), Anamaria Codiță (Annie).

ADVERTISING

Iată şi perspectivele celor doi actori ai Teatrului Stela Popescu implicaţi în… Cum să distrugi o piesă : Sorin Aurel Sandu - Chris (îl joacă pe Inspectorul Carter) : „Am fost mereu un fan al misterelor și al poliției, așa că textul domnișoarei Susie H. K. Brideswell a fost șansa perfectă de a pune în scenă două din pasiunile mele. Ca regizor, coordonator, producător și actor principal cred că cel mai greu lucru e fiecare dintre ele. Împreună”.Cătălin Frăsinescu îl interpretează pe Dennis / Perkins: „Influențele principale pentru crearea rolului meu au fost cărțile Agathei Christie și Codul bunelor maniere. Punctul meu forte? Memoria.

ADVERTISING

Tânărul regizor George Tudor Anton declara : „Acest text este o alegere potrivită din mai multe motive. După perioada destul de dificilă a pandemiei, acest spectacol poate fi o gură de aer proaspăt prin umorul luminos şi de calitate pe care îl oferă. De asemenea, obligo-ul pe care spectacolul ales trebuie să îl îndeplinească (acela al spațiului care trebuie să se adapteze la orice fel de sală) devine în cazul acesta un plus: spectacolul va avea mereu o nouă viață în funcție de locul unde se va juca, folosindu-se cu succes de unul dintre cele mai importante elemente ale piesei: acela că, din cauza lipsei de experiență, trupa de amatori întâmpină mereu dificultăți tehnice și umane.”

Acces 16 + Durata: 1 oră și 20 de minute, fără pauză

Premiera: București, 17 decembrie 2022, ora 19:00 - Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", Sala Atelier