Copiii și însoțitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului pe 1 iunie

Copiii și însoțitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului pe 1 iunie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaților organziează, pe 1 iunie, „Porți deschise pentru copii”. Copiii și însoțitorii lor vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului, vor participa la diverse activități și vor putea să vadă mai multe săli, inclusiv biroul preşedintelui Camerei Deputaților și sala de plen.

„Camera Deputaţilor îşi deschide porţile joi, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 17.00, instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin Bulevardul Națiunile Unite). Cei interesaţi vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaților, sala de plen și C.A Rosetti”, potrivit unui comunicat de presă.

ADVERTISING

Camera Deputaților anunță că, la fel ca la edițiile trecut, copiii vor putea participa la o serie de momente distractive și educative, organizate împreună cu mai multe instituții partenere ale Camerei Deputaților, care vor include spectacole de teatru, întâlniri cu personaje din lumea desenelor animate, spectacol de magie, baloane colorate, jocuri interactive și cabină foto, animatori pe picioroange, prezentarea de echipamente și tehnică militară, prezentarea fanfarei militare, expoziție de tradiții militare, jocuri de baschet, handbal, badminton, partide de tenis de masă, volei, rugby și șah, precum și demonstrații de scrimă.

ADVERTISING

De asemenea, vor fi organizate jocuri quiz, o expoziție de mașini Dacia de colecție și vor fi prezentați cai și câini.

„Prima ediție a evenimentului Porți deschise pentru copii a avut loc în 2007. Acțiunea a devenit, deja, o tradiție prin care Camera Deputaților marchează Ziua Internațională a Copilului și oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaște una dintre cele mai importante instituții ale statului”, se menționează în finalul comunicatului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇