Acasă la Moș Crăciun, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, în perioada 8 - 22 decembrie

Acasă la Moș Crăciun, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, în perioada 8 - 22 decembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dragi copii și părinți, anul acesta, Moș Crăciun sosește din nou la Teatrul Ion Creangă. Evenimentul „Acasă la Moș Crăciun” a ajuns la cea de-a doua ediție și, deși ne-am dori să dureze tot anul, el se desfășoară în perioada 8 – 22 decembrie, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei nr. 21 – 23), aducându-ne bucuria sărbătorilor de iarnă.  

Până aproape de Ajun, căsuța lui Moș Crăciun se mută la Sala Mică, în curtea Teatrului Ion Creangă, unde Moș Crăciun va sosi cu sania și renii săi. Din Laponia au sosit și elfii ghiduși, care au pus la cale cele mai frumoase ateliere de Crăciun, crăciunițele au avut grijă să decoreze bradul și toată căsuța Moșului cu lumina magică de sărbătoare, iar soldățeii de plumb vă așteaptă la intrare să vă conducă în labirintul poveștilor de iarnă. 

ADVERTISING

Ultimele pregătiri se realizează cu multă migală, astfel încât totul să fie dichisit și fiecare clipă petrecută alături de Moș Crăciun să fie una de povestit. Din programul evenimentului nu vor lipsi atelierele dedicate copiilor cu vârsta sub 6 ani, în funcție de abilitățile și dorințele lor. Atelierele de bricolaj sunt pentru cei mai iscusiți pitici, iar cele creative pentru cei care au imaginația de neoprit; la atelierele de teatru sunt invitați cei mai curajoși copii, iar la cel de art-terapie, cei care vor să-și cunoască mai bine emoțiile. Poveștile sunt de nelipsit în această perioadă, de aceea le-am dedicat și lor o serie de ateliere speciale. Actrița Alexandrina Halic, care a cutreierat prin toate poveștile spuse și nespuse, îi așteaptă pe copii „În lumea poveștilor”, într-un decor parcă rupt dintr-un basm. Actrița poveste le va lectura din cartea „Povestea Crăciunului” de Wendy Malloy, iar după ce vor fi cutreierat povești nemuritoare, cei prezenți vor primi în dar un cadou oferit de Editura Didactica Publishing House.

ADVERTISING

Moș Crăciun a ales Teatrul Ion Creangă să-i fie casă până de Ajun pentru că și el iubește teatrul. Astfel, echipa TIC i-a pregătit o surpriză sub forma unui spectacol intitulat „Alertă în Laponia”, care va avea premiera în prima zi a evenimentului, pe 8 decembrie, la ora 17:00.

 „A-ți recunoaște propriile emoții nu este deloc o slăbiciune, dimpotrivă, este o dovadă de putere”, așa cum spune și personajul Crăciuniței la finalul spectacolului. Despre ce emoții este vorba? Putem spune doar atât – Rudolf este foarte trist în acest an, iar din acest motiv, sania Moșului plină de cadouri riscă să rămână fără conducător. Care este motivul tristeței lui Rudolf și de ce Crăciunul ar putea să să nu mai aibă loc, veți afla în spectacol.

ADVERTISING

Scenariul și regia spectacolului „Alertă în Laponia” sunt semnate de Ani Crețu, muzica de Radu Mihalache, scenografia de Roxana și Andrei Răduț. Distribuția spectacolului este forma din actorii Teatrului Ion Creangă: Daniel Tudorică (Moș Crăciun), Cerasela Popescu (Crăciunița), Alexandru Prica (Rudolf), Andreea Mera (Vixen), Ciprian Niculae (Blitzen), Marius Nănău (Comet), Claudia Revnic (Cupid), Oliviu-Cristian Bughiu (Dancer), Iulian Bălan (Dasher), Ani Crețu (Prancer). 

Moș Crăciun va fi cu adevărat prezent la Teatrul Ion Creangă pentru a-i învăța pe copii să construiască, să dăruiască și să se bucure de povești, de la vârste fragede. 

Evenimentele de Crăciun sunt o tradiție pentru noi și ne bucurăm să vă invităm și în acest an „Acasă la Moș Crăciun” pentru a petrece zile magice împreună. 

Accesul la activități (spectacole, ateliere și Căsuța lui Moș Crăciun) se face în baza biletului de participare pentru copil. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi cumpărate atât online, de pe platformele de ticketing Entertix și Myticket, cât și de la Casa de bilete a Teatrului - 0767.934.374.

Mai multe informații despre eveniment și program sunt disponibile pe site-ul Teatrului și pe conturile de social media ale Teatrului Ion Creangă, pe Facebook și Instagram.  

INFORMAȚII SUPLIMENTARE 

www.teatrulioncreanga.ro 

Facebook.com/TeatrulIonCreanga 

Instagram.com/TeatrulIoncreanga 

Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București. 

Evenimentul „Acasă la Moș Crăciun” are loc cu sprijinul partenerilor de stagiune:
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Editura Didactica Publishing House, Entertix.ro, Societatea de Transport București. Programul este mediatizat de Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio București FM, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, BookHUB, Forbes Kids, PapTOT, ModernDads, Spotmedia, Bucureștii Vechi și Noi, Bucharest City News, Agerpres, GoKid, Qbebe, Cult-ura.ro, Theatrum.

Monitorizare media: mediaTRUST. 

Moș Crăciun ascultă Europa FM!