Unde nu se înțeleg FRF și Boloni | Salariul solicitat de antrenor

Unde nu se înțeleg FRF și Boloni | Salariul solicitat de antrenor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federația Română de Fotbal și Ladislau Boloni se află în negocieri de mai multe zile, dar n-au găsit încă un numitor comun.

Conform site-ului playsport.ro, Boloni dorește un contract pe patru ani, în timp ce FRF îi propune un angajament pe doi ani.

La un contract pe patru ani, Boloni ar accepta salariul Federației de 300.000 de euro net pe an, însă la doi ani solicită 400.000 de euro pe an, sumă pe care FRF nu intenționează s-o plătească.

În plus, Boloni dorește cooptarea în staff-ul său a câtorva străini, însă forul condus de Răzvan Burleanu strâmbă din nas, tot din motiv de costuri.

ADVERTISING

Ladislau Boloni (68 de ani) este liber de contract din luna mai a anului trecut, când s-a despărțit de Panathinaikos Atena.

Adrian Mutu și Edi Iordănescu sunt variantele de rezervă ale Federației, dacă negocierile cu Boloni vor pica.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇