Sute de suporteri au întâmpinat echipa națională la revenirea de la EURO 2024: Mesajul lui Edi Iordănescu

Sute de suporteri au întâmpinat echipa națională la revenirea de la EURO 2024: Mesajul lui Edi Iordănescu
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipa naţională de fotbal a României, care a atins faza optimilor de finală la Campionatul European – EURO 2024, a fost întâmpinată la întoarcerea din Germania de câteva sute de suporteri, prezenţi, miercuri noaptea, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, cantonamentul tradiţional al primei reprezentative.

Fanii îmbrăcaţi în tricouri galbene şi fluturând steaguri tricolore i-au aşteptat pe jucători la poarta bazei sportive, în ciuda orei târzii.

Avionul care a transportat prima reprezentativă trebuia să aterizeze iniţial la ora 23.20, însă din cauza unor probleme tehnice a plecat cu întârziere din Frankfurt şi a ajuns pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni la ora 1.00.

ADVERTISING

Autocarul echipei naţionale a fost primit cu urale la Mogoşoaia în jurul orei 1:45, fanii scandând "România, România" şi "Suntem mândri de voi". Jucătorii şi membrii staff-ului tehnic au fost aplaudaţi pe stadionul central al bazei de la Mogoşoaia, iar numele lor au fost scandate în mai multe rânduri.

Căpitanul selecţionatei tricolore, Nicolae Stanciu, le-a transmis celor prezenţi că suporterii români au fost primul şi nu al doisprezecelea jucător al echipei naţionale la EURO 2024.

"Vă mulţumim din suflet pentru susţinerea voastră, am simţit-o, ştim că aţi fost alături de noi. Iar să vă vedem aici aici la ora asta în noapte este totul pentru noi. Observ mulţi copii şi ne bucurăm pentru că vrem să fim modele de urmat pentru copiii României. Ne bucurăm că sunt aici, că ne iubesc şi cresc cu această generaţie şi cu rezultatele pe care le-am obţinut după o lungă perioadă de timp. Voi aţi fost primul jucător al echipei naţionale, nu al 12-lea. Şi pentru asta vă mulţumim", a afirmat Stanciu.

ADVERTISING

Selecţionerul Edward Iordănescu, căruia fanii i-au scandat "Edi nu pleca", a subliniat importanţa susţinerii necondiţionate oferită de suporteri de-a lungul turneului final.

"Eu am emoţii specifice înainte de meci, dar acum emoţiile mă copleşesc mai mult decât înaintea oricărui meci. Vă mulţumesc în numele familiei echipei naţionale, a acestei 'Generaţii de suflet'. Nici nu vă imaginaţi cât de mult a contat pentru băieţi, pentru noi toţi, suportul vostru. Şi vă asigur că au dat totul pe teren în mod special pentru voi şi pentru copii României. Să dea Dumnezeu ca în viitor, român cu român împreună, să fim puternici şi mândri că suntem români. Şi să credem că atunci când suntem uniţi şi credem în visul nostru întotdeauna avem o şansă în plus", a precizat Iordănescu.

Nicolae Stanciu și Edi Iordanescu, căpitanul și selecționerul Generației de Suflet, mesaje pentru suporteri la sosirea în țară. Vă mulțumim pentru primirea călduroasă pe care ne-ați oferit-o, în ciuda orei târzii! ❤️🇷🇴

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Miercuri, 3 iulie 2024

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!