Tenismenii din Rusia nu vor avea voie să participe la Wimbledon 2022 din cauza războiului început de Vladimir Putin în Ucraina.
Informația a fost publicată de Reuters, iar ulterior organizatorii au confirmat-o. E o premieră în tenis de la începutul războiului, în condițiile în care singura sancțiune luată până acum în competițiile individuale a fost eliminarea drapelului Rusiei și al Belarusului din dreptul numelui sportivilor ce reprezintă acestei țări.
Decizia ar urma să-i afecteze din plin pe Daniil Medvedev (locul 2 ATP) și Andrey Rublev (locul 8 ATP). De asemenea, la feminin Anastasia Pavlyuchenkova, jucătoare care a contestat vehement războiul din Ucraina, ocupă locul 15 WTA.
De asemenea, sanțiunea se aplică și pentru sportivii din Belarus. În acest caz, Aryna Sabalenka (locul 4 WTA) și Victoria Azarenka (locul 18 WTA) sunt afectate.
Anterior, Rusia și Belarus au fost suspendate de ITF din Cupa Davis și Billie Jean King Cup.
Wimbledon 2022 se va disputa între 27 iunie și 10 iulie.