Simona Halep, avertizată înainte de startul Wimbledonului: Jocul ei poate deranja pe iarbă

Simona Halep, avertizată înainte de startul Wimbledonului: Jocul ei poate deranja pe iarbă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep va începe de marți aventura unui nou Wimbledon, acolo unde a devenit campioană în 2019, după o finală de neuitat cu Serena Williams.

Acum, la 30 de ani, locul 17 WTA de luni, Simona va avea un test serios la chiar prima partidă de la WB, cu Karolina Muchova, Cehia, 82 WTA.

Iar un fost antrenor al Simonei, Artemon Apostu-Efremov a făcut o scurtă analiză a jocului adversarei lui Halep, spunând că aceasta ar putea să îi pună mari probleme fostei campioane de la All England Club: „Pe hârtie, fiecare jucătoare pleacă cu 50% șanse. Este drept că jucătoarea din Cehia are un joc care poate deranja, mai ales pe iarbă. Vine des la fileu, știe să joace slice, variază.

Din punctul meu de vedere, Simona va avea la ora meciului toate informațiile și, dacă păstrează nivelul din meciul cu Anisimova, ar trebui să fie câștigătoare. Dar Simona a avut o tragere destul de dificilă”, a declarat fostul antrenor și al Irinei Begu, la DigiSport, în cadrul emisiunii „Așii Tenisului”.

ADVERTISING

Muchova a avut totuși în ultimele luni probleme medicale, iar în acest sezon a disputat un singur meci pe iarbă, pierdut la Ons Jabeur, 3 WTA, la Berlin.

Halep se află pe aceeași parte de tablou cu lidera mondială Iga Swiatek, dar și cu Serena Williams, pe care o poate întâlni în sferturi.

D.A.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri