Ședință în vestiarul FCSB: "Sper să fi înțeles ce am discutat"

Ședință în vestiarul FCSB: "Sper să fi înțeles ce am discutat"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În vestiarul FCSB a avut loc o ședință după înfrângerea din meciul cu Farul Constanța.

Managerul general Mihai Stoica a dezvăluit ce a vorbit cu jucătorii, cărora le-a transmis să nu mai facă erori grave.

„Sper să fi înțeles ce am discutat. În 7 ani am intrat de 5 ori în vestiar. Am simțit nevoia să discutăm. Nu au fost reproșuri. Au fost niște erori individuale mari. A fost și un concurs de împrejurări. Anularea golului 3 de către Hațegan a fost o chestie de subtilitate. Alt arbitru nici nu se uita la Omrani. A fost o discuție prietenească”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

ADVERTISING

Mihai Stoica a decis să aibă o ședință cu jucătorii după înfrângerea suferită în partida cu Farul, scor 2-3.

Principalii vizați în această ședință au fost francezul Billel Omrani și fundașul camerunez Joyskim Dawa.

Ambii sunt în dizgrație la FCSB după evoluțiile avute în ultima perioadă.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google