UEFA a transmis o scrisoare FRF după ce Helmuth Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani.
Forul continental a trimis o scrisoare semnată de președintele Aleksander Čeferin prin care își exprimă durerea după moartea fostului mare portar.
Iată scrisoarea:
„Dragă Președinte Burleanu, dragă Răzvan,
Am fost profund întristat să aflu despre decesul lui Helmut Duckadam, un portar legendar și o persoană extraordinară.
Mi-a lăsat o impresie de neuitat, iar din scurtele noastre întâlniri, am remarcat că prezența și carisma sa incredibilă pe teren erau egalate doar de grația, modestia și forța sa de caracter.
Oamenii obișnuiesc să spună că atunci când o stea cade, lasă în urmă o urmă luminoasă. Magnitudinea urmei pe care Duckadam o lasă în istoria fotbalului este cu adevărat remarcabilă. Câștigând Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, după ce a apărat toate cele patru penalty-uri din loviturile de departajare, el lasă o moștenire ce va străluci cât timp se va juca fotbal, pentru a fi admirată de generațiile mai vechi și pentru a inspira generațiile noi.
În numele UEFA și al meu personal, doresc să îmi exprim cele mai sincere condoleanțe familiei sale și întregii comunități fotbalistice din România în aceste momente triste.
Cu profundă compasiune,
Aleksander Čeferin”
Amintim că Helmuth Duckadam a murit, luni, la vârsta de 65 de ani, după câteva zile de suferință, din cauza unor probleme la inimă.
El s-a simțit rău de joi seară și a fost internat la secția de Cardiologie de la Spitalul Militar. Diagnosticul ar fi fost de endocardită, o boală provocată de infecția cu bacterii, fungi sau alte microorganisme care ajung la nivelul inimii.
Fostul mare protar a fost operat pe cord în septembrie 2024.