Schimbare la Australian Open. Irina Begu va avea parte de un alt adversar pe tabloul principal

Schimbare la Australian Open. Irina Begu va avea parte de un alt adversar pe tabloul principal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Schimbare de ultimă oră pe tabloul principal de la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, ce va începe de luni la Melbourne.

Acolo, Irina Begu, 34 WTA, va avea parte de o altă adversară, după ce chinezoaica Saisai Zheng s-a retras din competiție în urmă cu câteva ore.

Astfel, jucătoarea născută la București o va întâlni pe Elizabeth Mandlik (21 de ani, 129 WTA), sportivă care intră pe tablou din postura de LL, lucky loser.

Begu este favorită 27 la Australian Open și dacă va învinge pe Mandlik, meci care va avea loc marți, va juca în turul II cu învingătoarea dintre Siegemund și Bronzetti.

ADVERTISING

Mandlik are doar 21 de ani și va fi la prima apariție în cadrul turneului de Grand Slam din Australia.

Luni noaptea vor intra în acțiune la Melbourne primele două tenismene românce, e vorba de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, iar marți le vom vedea în fața fileului pe Irina Begu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig.

Alexandru Dan
Editor Colaborator
Puterea de a fi capabil, în paralel cu pasiunea denumită jurnalism, să își atingă înaltele vise. Medic specialist în stomatologie pediatrică, dar și, mai nou, psiholog clinician.
Alexandru lucrează în presa sportivă din 2007, integrând experiențe pe mai multe planuri, precum radio, televiziune, presă online. A avut norocul să întâlnească o echipă caldă, frumoasă, care mereu l-a înțeles și i-a fost alături în cei peste 11 de ani de colaborare cu trupa care a gândit cu tot sufletul proiectul Spot. Crede într-o presă de calitate, crede în poveste, crede că, așa cum spunea meșterul Jose Saramago, „Cuvântul nu e nici răspuns, nici întrebare, e câştig”.
Expertiză: Jurnalism sportiv. Scrie despre tot ceea ce este legat de sport.
Scrie Despre: Sport
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri