S-a stabilit finala masculină a turneului de la Cincinnati

S-a stabilit finala masculină a turneului de la Cincinnati
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finala turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Statele Unite), dotat cu premii totale de 6.795.555 de dolari, se va disputa între italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial, şi americanul Frances Tiafoe (numărul 27 mondial).

Sinner s-a impus la mare luptă în faţa germanului Alexander Zverev (numărul 4 mondial), cu 7-6 (11/9), 5-7, 7-6 (7/4), în prima semifinală, în timp ce Tiafoe l-a învins pe danezul Holger Rune (16 ATP) cu 4-6, 6-1, 7-6 (7/4).

Tiafoe, care a revenit în setul al treilea de la 2-5, salvând două mingi de meci, va disputa luni prima sa finală ATP Masters 1.000 din carieră.

ADVERTISING

Sinner, care a împlinit 23 de ani vineri, este primul italian care se califică în finală la Cincinnati. Sinner nu reuşise să-l învingă pe Zverev până acum decât o singură dată în cinci confruntări, în 2020, la Roland Garros, iar acum s-a impus după ce a salvat două mingi de set în tiebreak-ul primului act.

Sinner va juca a cincea sa finală de categoria Masters 1.000 şi a doua din acest an după titlul cucerit în martie la Miami.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!