România boicotează meciurile cu Rusia, după decizia controversată luată de UEFA: Anunțul FRF

România boicotează meciurile cu Rusia, după decizia controversată luată de UEFA: Anunțul FRF
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federația Română de Fotbal a anunțat că nu este de acord cu decizia UEFA, care a acceptat Rusia să joace la nivel de U17.

Prin intermediul unui comunicat oficial, FRF a anunțat că naționala României va boicota meciurile cu Rusia, indiferent de nivel.

Comunicatul oficial al FRF:

În ședința Comitetului Executiv de azi, 29 septembrie 2023, a fost dezbătută și decizia UEFA de a reprimi selecționatele U17 ale Rusiei, feminin și masculin, în competițiile UEFA.

Referitor la decizia Comitetului Executiv UEFA din data de 26 septembrie, 2023, privitoare la participarea echipelor naționale U17 ale Federației Ruse, administrația FRF face următoarele precizări:

ADVERTISING
  • Federația Română de Fotbal înțelege argumentele invocate de Comitetul Executiv UEFA și este de acord că, sub nicio formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acțiunilor nesăbuite ale autorităților unui stat.
  • În același timp FRF consideră că fotbalul și sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituționale și economice care au transformat Europa într-un spațiu al păcii, al libertății și al prosperității economice.
  • În consecință, FRF consideră că trebuie să fie solidară cu spiritul sancțiunilor afirmate de instituțiile europene și naționale și nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecționate ale Federației Ruse.
  • FRF așteaptă finalizarea procedurilor pentru implementarea acestei decizii a Comitetului Executiv UEFA, având convingerea că regulamentul competiției va respecta poziția fiecărei federații naționale.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇