Prima reacție a lui Roberto Mancini, selecționerul care a dus Italia în sferturile EURO 2020

Prima reacție a lui Roberto Mancini, selecționerul care a dus Italia în sferturile EURO 2020

Italia e în sferturile de la Campionatul European după 2-1 cu Austria la capătul prelungirilor, iar Roberto Mancini e un antrenor fericit.

Fostul antrenor campion în Anglia cu Manchester City spune că fără îndoială Italia a fost mai bună, deși Austria a făcut-o să aibă mari emoții pe Wembley, cu acel gol marcat în finalul timpului regulamentar, anulat de VAR pentru offside.

„Am câştigat meritat, datorită rezervelor care au intrat pe teren cu mentalitatea corectă. În prima repriză, puteam să înscriem de mai multe ori. După pauză, a fost o cădere fizică. Aveam nevoie de jucători proaspeţi. Ştiam că va fi dificil, poate mai dificil decât în grupe, la debut”, puncta Mancini într-un interviu pentru cei de la Gazzetta dello Sport.

ADVERTISING

Italia a primit gol după 11 meciuri la rând fară gol primit, iar Mancini acum se poate lăuda cu 12 victorii consecutive pe banca Italiei, depășindu-și vechiul record de 11 triumfuri, care data din perioada 2018-2019.

„Mai devreme sau mai târziu tot trebuia să primim gol”, a mai spus Mancini, legat de golul primit pe final de prelungiri din partea austriecilor. Sunt 1169 de minute la rând fără gol primit acum pentru Squadra, record greu de egalat, peste cel vechi de 1143 din 1974.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Italia doboară două noi recorduri istorice după calificarea în sferturile EURO 2020

Italia merge mai departe şi o va înfrunta în sferturi, la Munchen, pe învingătoarea dintre Belgia şi Portugalia.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Angelique Kerber a câștigat turneul de la Bad Homburg

Mirel Rădoi a pierdut 15 fotbaliști pentru Jocurile Olimpice

Sunt alegeri locale în 36 de localităţi: Foştii primari au murit de Covid, sunt fie la închisoare, fie în Parlament

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

ADVERTISING

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!