Presa din Italia, despre Emma Răducanu: "Plătește prețul de a fi frumoasă"

Presa din Italia, despre Emma Răducanu: "Plătește prețul de a fi frumoasă"

Presa din Italia analizează tratamentul de care Emma Răducanu are parte în ultimele luni.

Jurnaliștii de la publicația Il Veggente fac o comparație între situația în care se află Emma Răducanu și cea mai cunoscută tenismenă a Italiei, Camila Giorgi.

Ambele jucătoare obișnuiesc să participe la ședințe foto și publică astfel de imagini pe conturile de Instagram. Doar că, după rezultatele negative, mulți oameni le contestă pe social media, spunându-le că nu sunt cu gândul la tenis, ci la ședințele foto.

ADVERTISING

"Britanica și italianca au mai multe lucruri în comun decât unii s-ar gândi. Frumusețea e o vină pe care oamenii de pe social media nu par să o accepte. Un șarm care, într-un fel sau altul, este folosit împotriva lor, ca și cum ar fi cauza tuturor înfrângerilor.

Criticile adresate Emmei după fotografiile de la ședințe demonstrează clar că are parte de același tratament ca și Camila. 'Nu ar fi timpul să te concentrezi pe tenis?', este provocarea care, într-un fel sau altul, e găsită zilnic la fotografiile celor două. Giorgi și Răducanu plătesc prețul de a fi frumoase", a scris sursa citată.

ADVERTISING

În ultimele luni, Emma a avut rezultate sub așteptări și a fost adesea criticată de mulți oameni în social media.

Aceștia i-au transmis că e cu gândul doar la ședințe foto și la contractele de sponsorizare de milioane pe care le-a semnat.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!