Cristiano Bergodi, antrenorul italian care l-a înlocuit pe Adrian Mutu pe banca tehnică la începutul sezonului, va pleca de la echipă.
Imediat după Rapid – Sepsi 0-1, Gabi Balint a declarat, la Digi Sport, că italianul Bergodi va pleca, mai mult ca sigur, de la Rapid după patru înfrângeri la rând în play-off.
Balint este sigur că "se vor lua măsuri", iar Cristiano Bergodi va fi îndepărtat de pe banca Rapidului.
"M-a decepționat finalul de meci. Rapidul s-a oprit. Parcă nu a mai vrut să joace. N-au încercat să facă nimic. Au stat… priveau…
Sepsi în schimb a avut golul anulat, apoi iar ocazie… simțeai că vine golul. Plutea golul în aer.
Asta n-am înțeles la Rapid. De ce s-au oprit? De ce n-au mai jucat? Că poate reușeau să facă ei ceva pe final.
Oricum, Rapidul, cum am văzut-o astăzi, parcă a fost o echipă care s-a reunit astăzi cu toți jucători. N-a existat o relație de joc între atacanți. De câte ori au ajuns în careu, nu au știut ce să facă acolo. Parcă erau inamici. Nu-și pasau mingea… slab. O echipă debusolată.
Clar se vor lua măsuri. Da (n.r. - va fi demis Bergodi)! Clar vor fi luate măsuri după acest meci", a spus Gabi Balint, la Digi Sport.