Paula Badosa se înclină în fața Simonei Halep: „Un idol pentru mine”

Paula Badosa se înclină în fața Simonei Halep: „Un idol pentru mine”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea iberică Paula Badosa a avut un discurs la superlativ la adresa Simonei Halep.

Prezentă la Iași, Badosa a vorbit despre relația apropiată pe care o are cu fosta sportivă.

„M-am simțit foarte bine aici și, așa cum am spus pe teren, am crescut urmărind-o pe Simona, care a fost un idol pentru mine, iar acum avem o relație excelentă și, sincer, simt că suntem foarte apropiate, avem culturi similare, astăzi m-am simțit un pic ca o localnică jucând, așa că am fost foarte fericită pentru asta”, a spus Paula Badosa, conform Gsp.ro.

ADVERTISING

Paula Badosa va juca în turul al doilea al UniCredit Iași Open împotriva Alevtinei Ibragimova (21 de ani, locul 275 WTA).

Sportiva a obținut calificarea după ce a învins-o pe cehoaica Dominika Salkova (22 de ani, 127 WTA), cu scorul de 6-2, 7-5.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google