Noul clasament WTA: Salt important făcut de Irina Begu, Simona Halep a picat în ierarhia mondială

Noul clasament WTA: Salt important făcut de Irina Begu, Simona Halep a picat în ierarhia mondială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

WTA a dat publicității, luni, noul clasament WTA, actualizat după Turneul Campioanelor și ultimele competiții disputate.

Au avut loc schimbări în Top 10. Qinwen Zheng a urcat două locuri, de pe șapte pe cinci, în timp ce Elena Rybakina și Jessica Pegula au coborât câte un loc, pe șase, respectiv șapte. În plus, Barbora Krejcikova a intrat în primele 10 jucătoare ale lumii, pe locul 10, iar Danielle Collins a coborât pe locul 11.

În ceea ce privește jucătoarele din România, Irina Begu a reușit un salt important de 19 locuri și a revenit în prima sută de jucătoare, pe locul 83 (853 de puncte), după ce a câștigat turneul din Cali. Cea mai bine clasată româncă este Sorana Cîrstea (locul 70, cu 914 puncte).

ADVERTISING

A doua româncă din noul clasament mondial este Jaqueline Cristian, care se menţine pe 73, cu 902 puncte. Anca Todoni ocupă locul 113, cu 668 de puncte, Ana Bogdan se află pe locul 116, cu 653 de puncte. În ceea ce o privește, Simona Halep a coborât şase locuri, fiind pe 882, cu 27 de puncte.

Cum arată Top 10:

  1. Aryna Sabalenka - 9416 puncte
  2. Iga Swiatek - 8370
  3. Coco Gauff - 6530
  4. Jasmine Paolini - 5344
  5. Qinwen Zheng - 5340
  6. Elena Rybakinga - 5171
  7. Jessica Pegula - 4705
  8. Emma Navarro - 3589
  9. Daria Kasatkina - 3368
  10. Barbora Krejcikova - 3214
ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!