Tenismanul german Alexander Zverev și-a consolidat locul al treilea în clasamentul ATP după triumful său de la Roland Garros, în timp ce învinsul său din finala Grand Slam-ului de la Paris, italianul Flavio Cobolli, a urcat patru locuri și a intrat în top 10.
Canadianul Felix Auger-Aliassime a urcat la rândul său pe locul al patrulea în ierarhia tenisului profesionist masculin, aceasta fiind cea mai bună poziție atinsă până acum în cariera sa.
Sârbul Novak Djokovic, învins în turul al treilea las Roland Garros, a coborât în schimb trei locuri și se află acum pe 7.
Cehul Jakub Mesik (20 ani), care a atins semifinalele pe zgura pariziană, a făcut un salt de zece locuri și se află pe locul 17, în timp ce o altă speranță a tenisului mondial, spaniolul Rafael Jodar (19 ani), eliminat de Zverev în penultimul act la Roland Garros, a urcat șase poziții, atingând cel mai bun loc din cariera sa (23).
Cel mai bine clasat jucător român este Filip Cristian Jianu, aflat pe locul 263.
Clasamentul ATP dat publicității luni:
- Jannik Sinner (Italia) 13.500 puncte
- Carlos Alcaraz (Spania) 9.960
- Alexander Zverev (Germania) 7.305
- Felix Auger-Aliassime (Canada) 4.440
- Ben Shelton (SUA) 3.920
- Alex De Minaur (Australia) 3.905
- Novak Djokovic (Serbia) 3.760
- Daniil Medvedev (Rusia) 3.760
- Taylor Fritz (SUA) 3.720
- Flavio Cobolli (Italia) 3.540
- Alexander Bublik (Kazahstan) 2.930
- Jiri Lehecka (Cehia) 2.575
- Andrei Rublev (Rusia) 2.460
- Casper Ruud (Norvegia) 2.425
- Karen Hacianov (Rusia) 2.320
- Lorenzo Musetti (Italia) 2.315
- Jakub Mensik (Cehia) 2.300
- Luciano Darderi (Italia) 2.300
- Learner Tien (SUA) 2.270
- Valentin Vacherot (Monaco) 2.145
…. - Filip Cristian Jianu 206
- Cezar Crețu 186
- Adrian Boițan 120
