Testele de sânge prelevate din corpul fotbalistului argentinian Emiliano Sala au relevat că acesta a suferit „o intoxicaţie severă” cu monoxid de carbon înaintea decesului său într-un accident aviatic, potrivit unei anchete, informează BBC.
Sala (28 ani) se afla la bordul unui avion privat care călătorea spre Cardiff în momentul în care aparatul s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, lângă Guerensey, pe 21 ianuarie 2019.
Cadavrul pilotului David Ibbotson, în vârsta de 59 de ani, nu a fost găsit niciodată.
Ancheta decesului lui Emiliano Sala a fost reluată după ce a fost amânată în urmă cu o săptămână din motive legale.
Săptămâna trecută, medicul patolog Basil Purdue a spus că Sala a murit din cauza unor răni grave la cap şi la piept, în urma accidentului aviatic.
Însă, înaintea morţii sale, fotbalistul s-a confruntat cu "o intoxicaţie severă" cu monoxid de carbon şi ar fi fost "profund inconştient" în momentul impactului aparatului cu apa mării, conform ultimelor analize, a subliniat doctorul Purdue.
Acesta a precizat că testele toxicologice pe probele de sânge ale lui Sala au arătat un nivel de saturaţie a sângelui cu monoxid de carbon de 58%, pe care a descris-o drept "intoxicaţie severă", care putea fi provocată de o defecţiune tehnică.
Atacantul născut în Argentina tocmai se transferase de la echipa franceză FC Nantes la formaţia Cardiff City, din campionatul Angliei, în schimbul sumei de 15 milioane de lire sterline, în momentul producerii tragediei.