Echipa engleză de fotbal Newcastle United a perfectat transferul atacantului suedez Alexander Isak de la Real Sociedad, pentru suma de 60 de milioane de lire sterline (71 de milioane de dolari), un record pentru clubul din Premier League, transmite DPA.
Reuters scrie că suma de transfer ar fi de 59 de milioane de lire (70,03 milioane dolari).
Fotbalistul de 22 de ani, care are 37 de selecţii în naţionala Suediei, a semnat un contract pe cinci ani cu ''coţofenele'', după trei sezoane de succes la clubul basc.
Adus de la Borussia Dortmund, Isak a marcat 33 de goluri în 105 meciuri de campionat pentru Real Sociedad, ultimul fiind reuşit pe 21 august, în meciul pierdut cu FC Barcelona (2-4).
''Sunt încântat că am semnat. A fost o decizie foarte importantă pentru mine, dar e una care mă face fericit'', a declarat Isak pentru site-ul clubului.
''Este un club mare, istoric la care oricine ar vrea să joace, cu suporteri grozavi. Ei reprezintă unul dintre motivele pentru care am venit aici, la fel şi proiectul clubului, care este unul în care cred. Mereu vrei să mergi la o echipă la care ştii ce joacă şi cred că Newcastle joacă un fotbal foarte atractiv, iar eu vreau să iau parte la acest lucru'', a mai spus scandinavul.
Isak devine al patrulea jucător transferat de Newcastle în această vară, după Sven Botman, Matt Targett şi Nick Pope.
Cel mai scump transfer făcut până acum de Newcastle era de 40 de milioane de lire sterline, cât a plătit pe brazilienii Joelinton (2019) şi Bruno Guimaraes (ianuarie 2022).
Newcastle căuta un atacant de la finalul sezonului trecut şi anterior s-a interesat de Dominic Calvert-Lewin, de la Everton.
Newcastle este neînvinsă în Premier League după trei etape, debutând cu o victorie cu Nottingham Forest, urmată de egaluri cu Manchester City şi Brighton. Newcastle va juca duminică în deplasare cu Wolverhampton Wanderers.