Napoli a stabilit viitorul atacantului Victor Osimhen

Napoli a stabilit viitorul atacantului Victor Osimhen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Napoli a stabilit viitorul atacantului nigerian Victor Osimhen (24 de ani), unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei.

Mauro Meluso, directorul sportiv al lui Napoli, a făcut un anunț ferm despre situația lui Victor Osimhen.

În condițiile în care s-a speculat o posibilă plecare a atacantului în perioada de transferuri din ianuarie 2024, Meluso a clarificat situația lui Victor Osimhen.

"Nu, în niciun caz nu pleacă, el sau alt jucător. Cu siguranță nu! Lotul nostru e foarte bun și suntem relaxați, dar bineînțeles că îl putem îmbunătăți. Vom discuta despre asta mai târziu", a spus Mauro Meluso, directorul sportiv al lui Napoli, citat de Fabrizio Romano.

ADVERTISING

Victor Osimhen a fost în scandal cu Napoli din cauza a două videoclipuri controversate apărute pe contul oficial de TikTok al clubului napoletan, însă situația pare că s-a liniștit.

El a marcat de șase ori și a livrat o pasă de gol în 10 meciuri (802 minute) jucate în toate competițiile sezonului la Napoli.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇