Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, răspunde dur intervenției suedezilor, care sunt nemulțumiți că România a câștigat la masa verde contra Kosovo (DETALII AICI), și solicită FRF să meargă la TAS.
„Il Luce” și-a strigat nemulțumirea vis a vis de faptul că Români a fost sancționată, printre altele, cu jucarea unui meci de pe teren propriu fără spectatori. Selecționerul vrea ca FRF să atace decizia UEFA la TAS, iar accesul spectatorilor să fie permis pentru că „nu s-a întâmplat nimic rasist și nici xenofob”.
Legendarul antrenor s-a înfuriat și în legătură cu faptul că Suedia s-a arătat nemulțumită de faptul că UEFA i-a acordat României victoria cu 3-0 la masa verde împotriva Kosovo, după ieșirea kosovarilor de pe teren. "Vor să ne fure munca", a spus Lucescu.
„Este inadmisibil ce se întâmplă, toţi lovesc în naţionala României! Nu am cuvinte… Acum văd că are o problemă cu noi şi Suedia. Este o lipsă totală de respect, nu vreau să folosesc cuvinte mai tari… Toată lumea ne aşteaptă la cotitură, ca să ne dea în cap, fără niciun fair-play.
Nu vedeţi poziţia Suediei acum? Ce pretenţii are?! Cum adică? Nu e corect, pentru că este munca băieţilor, este munca noastră, este o muncă pe care noi am depus-o sută la sută pe teren, cu talent şi sacrificiu. Cred că trebuie să mergem la TAS şi să contestăm decizia UEFA! Aşa este normal, să ne apărăm drepturile până la capăt şi trebuie să o facem puternic.
Aş vrea ca şi din ţară să fie mai multe voci, chiar şi voci politice, instituţionale, din partea conducătorilor României, care să ne apere. Pentru că vedeţi ce se întâmplă, ei au început la nivel de stat să ne atace, la nivel de preşedinţi, la nivel de miniştri. Şi nu este în regulă, fiindcă nu s-a întâmplat nimic la Bucureşti, nici rasist, nici xenofob.
Este incredibil că noi o să jucăm un meci fără spectatori. Vă daţi seama, să-i privăm pe fanii români de spectacol, de susţinerea naţionalei, când practic nu s-a întâmplat nimic, când de fapt noi suntem victime?! Nu este deloc corect!
Nu mai vorbesc de partea financiară… Este o pierdere de aproximativ un milion de euro pentru Federaţia Română. Amenzi de 130.000 de euro, plus încă nu ştiu, 400, 500, 600 de mii de euro, cât ar fi fost încasările pentru Federaţie. Total, dacă faceţi calculul, ajungem spre milionul de euro.
Nu se poate aşa ceva! Este nedrept să jucăm fără spectatori, nu se poate să fim pedepsiţi în această manieră, nu se poate să ajungem tot noi, cei care am fost loviţi şi nedreptăţiţi, să plătim oalele sparte de alţii. Care au mai şi fugit de pe teren şi s-au ascuns prin vestiare…
Trebuie să mergem la TAS, să facem contestaţie, pentru că este o decizie care nu are nimic în comun cu realitatea. Ar fi un precedent periculos, de acum oricine poate să iasă de pe teren dacă nu-i convine scorul. Este o decizie care dă apă la moară şi altora, exemplul Suediei… Este inadmisibil ce fac şi suedezii. Toţi vor să ne fure munca!”, a spus Mircea Lucescu, conform Fanatik.