Simona Halep, învinsă de Serena Williams la Australian Open

Simona Halep, învinsă de Serena Williams la Australian Open

Simona Halep a fost învinsă de Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open.

Sportiva noastră a cedat în fața americancei, scor 6-3, 6-3, la capătul unui meci intens.

Americanca a început în forță și a condus cu 2-0, dar Simona a echilibrat și a reușit să egaleze.

Totuși, Simona a stat prea departe de linia de fund și americanca a profitat din plin, reușind să se distanțeze la 5-2, înainte să câștige primul set cu 6-3.

Setul secund a fost mult mai spectaculos, cu răsturnări de situație multiple.

Simona a fost cea care a dictat jocul în startul setului secund, a condus cu 2-0, dar Serena i-a făcut rebreak. Simona s-a distanțat din nou la două game-uri, a avut 3-1, dar nu a putut să-și apere serviciul pentru a se distanța la 4-1.

ADVERTISING

Americanca a egalat la trei, iar apoi am văzut un game de infarct, în care Simona a salvat cinci mingi de break, dar Serena a profitat de a șasea și acesta a fost momentul psihologic al meciului.

Simona nu a mai putut reveni pe final, iar Serena Williams s-a calificat în semifinale, unde o vă întâlni pe Naomi Osaka.

În schimb, Simona se întoarce acasă după un parcurs totuși bun la Australian Open.

Pentru Simona urmează o pauză scurtă, până pe 1 martie, când va începe turneul de la Doha.

LIVE SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS 3-6, 3-6

11:38 - Final de meci! Serena o elimină pe Simona de la Australian Open!

11:37 - Simona salvează prima minge de meci.

11:37 - Două mingi de meci pentru Serena.

11:34 - 5-3 pentru Serena, iar acum Simona servește pentru a rămâne în meci.

11:30 - Serena face break după acest game de infarct!

11:29 - Simona greșește ușor, trimite un metru afară, iar Serena are a șasea minge de break din acest game.

ADVERTISING

11:28 - Simona salvează și a cincea minge de break din acest game!

11:28 - Simona greșește pe backhand și Serena are a cincea minge de break din acest game.

11:27 - Simona salvează și a patra minge de break din acest game!

11:26 - Serena mai obține o minge de break, a patra din acest game.

11:26 - Simona salvează și a treia minge de break de la 0-40. Suntem la 40-40 în acest game.

11:25 - Simona salvează două mingi de break în acest game, dar Serena mai are una.

11:23 - Game foarte echilibrat, dar Serena reușește să egaleze la trei.

11:17 - Rebreak pentru Serena, scorul este 3-2 pentru Simona, dar americanca trece la serviciu.

11:17 - Minge de rebreak pentru Serena!

11:14 - Break pentru Simona, care joacă mai bine, mai agresiv și mai aproape de linia de fund!

11:14 - Două mingi de break pentru Simona!

11:10 - Serena face rebreak rapid, după un game în care Simona a fost imprecisă.

ADVERTISING

11:06 - Break pentru Simona, care conduce cu 2-0 în setul secund!

11:06 - Serena salvează prima minge de break, Simona mai are două.

11:05 - Trei mingi de break pentru Simona în acest game!

11:02 - Simona își face cu greu serviciul în startul setului secund după un game maraton.

10:53 - Serena încheie primul set cu un game la zero. Ea câștigă primul set cu 6-3.

10:51 - Game la zero pentru Simona, care acum are nevoie de un break pentru a rămâne în set.

10:48 - Game rapid pentru Serena, care conduce cu 5-2.

10:44 - Serena face break după o decizie de arbitraj la limită, care o nemulțumește pe Simona.

10:43 - Serena are a doua minge de break din acest game.

10:36 - Un nou game echilibrat, dar Simona se grăbește, greșește și Serena are 3-2.

10:32 - Game lejer câștigat de Simona, care o pune tot mai mult sub presiune pe Serena.

10:29 - Simona lovește excelent cu forehand-ul și face rebreak imediat!

10:28 - Minge de rebreak pentru Simona!

10:25 - Serena face break și conduce cu 2-0, dar schimburile sunt lungi, Simona joacă destul de bine.

10:24 - Minge de break pentru Serena. Americanca răcnește pe teren de bucurie.

10:23 - Game echilibrat pe serviciul Simonei, scorul este 40-40.

10:20 - Serena își face serviciul, dar Simona a jucat bine în acest game, și-a asumat riscuri și a pus-o sub presiune.

10:16 - A început meciul! Forza, Simona!

10:11 - Meciul va începe cu Serena la serviciu.

10:09 - Cele două jucătoare intră pe teren.

10:08 - Mats Wilander, la Eurosport: "Eu cred că Simona va câștiga acest meci!"

10:04 - Simona poartă ultima discuție cu Darren Cahill înainte să intre pe teren.

09:50 - Jucătoarele sunt la vestiar și se încălzesc. Serena dansează și ascultă muzică.

Scorul întâlnirilor precedente este 9-2 pentru Serena. Totuși, Simona a învins-o pe americancă la ultimul meci, în finala de la Wimbledon 2019.

Simona Halep ocupă locul 2 WTA, în timp ce americanca este pe 11.

Învingătoarea o va întâlni în semifinale pe Naomi Osaka, ocupanta locului 3 WTA.

Pentru calificarea în semifinale se acordă un cec de 653.225 de mii de dolari, iar învinsa primește 403.463 de dolari.

La pariuri, Simona Halep are cota 1.96, iar Serena Williams are cota 2.04.

Meciul e televizat de Eurosport.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!