Justine Henin anunță care va fi cheia meciului Simona Halep - Serena Williams de la Australian Open

Justine Henin anunță care va fi cheia meciului Simona Halep - Serena Williams de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fosta mare tenismenă Justine Henin a vorbit despre meciul dintre Simona Halep și Serena Williams, din sferturile de finală de la Australian Open.

Henin spune că are așteptări mari de la acest meci și consideră că serviciul va fi detaliul cheie al meciului.

"Ar putea să fie finala. Sigur, am mai avut un meci între Muguruza și Osaka, iar acesta ar trebui să fie altul de la care mă aștept la multe. În ultimul tur eram convinsă că va fi un meci grozav și între Halep și Swiatek, iar Simona a avut răbdare pentru a fi în poziții tactice corecte. Și-a făcut treaba bine în meciul contra lui Swiatek. Serena este Serena. Ultimul ei meci, contra lui Sabalenka, a fost dificil, cu momente bune și momente mai puțin bune, dar a fost acolo. A servit bine atunci când a fost nevoie, așa că aceste două jucătoare vor fi la nivel mare, cu siguranță. Ultima oară când cele două au jucat, la Wimbledon, Simona a făcut un meci extraordinar, a fost într-un echilibru complet.

ADVERTISING

Cred că pentru ambele jucătoare, cheia va fi serviciul. Va fi important, iar Serena are un avantaj la acest aspect, desigur. Simona va trebui să fie la nivel mare fizic, să joace intens și să găsească pozițiile și echilibrul potrivit între loviturile sale pentru a o pune pe Serena sub presiune, lovind multe mingi, schimbând direcția și ritmul. Știm că Serenei îi place să se simtă confortabil. Este foarte greu să spunem cine este favorită în acest meci – experiența Serenei în fața Simonei este superioară, dar este suficientă experiența? Este greu de spus", a spus Justine Henin la Eurosport, conform unui comunicat remis SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Despre acest meci a vorbit și fostul tenismen german Boris Becker.

„Este un meci mare între două campioane. Evident, Serena caută titlul cu numărul 24. Mi s-a părut că a făcut un meci grozav cu Sabalenka, nu mă așteptam să câștige, ca să fiu sincer. Halep este o luptătoare, o jucătoare de contraatac, are atitudinea de a nu renunța niciodată și a avut o victorie grozavă cu Swiatek în turul patru. Nu știu, pentru mine este un meci 50-50, orice se poate întâmpla.

„Am fost foarte impresionat de Serena în acest turneu. Nu o aveam pe lista mea de favorite. Devine tot mai în vârstă, însă se mișcă mai bine ca oricând în ultimii doi ani. Poate că pentru ea presiunea nu-și mai spune cuvântul, poate că acceptă că va veni momentul când nu va mai putea juca și poate că din cauza aceasta joacă mai relaxată și pare să se simtă mai bine", a comentat Becker.

ADVERTISING

Partida dintre Simona Halep și Serena Williams va începe la ora 10:00, în direct pe SpotMedia.ro.

Scorul întâlnirilor precedente este 10-2 pentru Serena. Totuși, Simona a învins-o pe americancă la ultimul meci, în finala de la Wimbledon 2019.

Simona Halep ocupă locul 2 WTA, în timp ce americanca este pe 11.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!