Darren Cahill a rămas impresionat de forma arătată de Serena Williams la Australian Open 2021, dar e convins că Simona Halep o poate învinge.
Pentru ca acest lucru să se petreacă, tenismena noastră trebuie însă să joace aproape de perfecțiune.
Antrenorul australian așteaptă un joc agresiv din partea Simonei, dar și ceva noroc.
"Trebuie să joace agresiv, să o împinga cât mai departe de linia de fund pe Serena", a spus Darren Cahill, potrivit WTA Insider.
"Și trebuie să aibă si noroc sau să citească bine cel mai bun serviciu pe care tenisul feminin l-a văzut. Bineînțeles, să returneze cât mai multe mingi posibile", a adăugat australianul.
Rezultatele Simonei Halep la acest Australian Open
6-2, 6-1 cu Lizette Cabrera
4-6, 6-4, 7-5 cu Ajla Tomljanovic
6-1, 6-3 cu Veronika Kudermetova
3-6, 6-1, 6-4 cu Iga Swiatek
Rezultatele Serenei Williams la Australian Open 2021
6-1, 6-1 cu Laura Siegemund
6-3, 6-0 cu Nina Stojanovic
7-6 (5), 6-2 cu Anastasia Potapova
6-4, 2-6, 6-4 cu Aryna Sabalenka
Meciul dintre Simona Halep și Serena Williams, din cadrul sferturilor de finală de la Australian Open, va avea loc mâine dimineață, de la ora 10:00 – ora României.
Jocul va fi televizat de Eurosport și transmis, în format LIVE text, de SpotMedia.ro.
Cele două s-au mai întâlnit de 12 ori până în prezent, 9 dintre aceste întâlniri fiind câștigate de Serena și doar 3 de Simona.
Tenismena noastră s-a impus însă categoric în ultimul meci direct, în urmă cu doi ani, în finala de la Wimbledon.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro: