Leo Messi stârnește un val de euforie în India, fiind onorat cu o statuie de 21 de metri

Leo Messi stârnește un val de euforie în India, fiind onorat cu o statuie de 21 de metri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

‘Messimania’ a cuprins India, sâmbătă, odată cu sosirea lui Lionel Messi în orașul Kolkata, dezlănțuind un val de euforie care a paralizat orașul și a marcat începutul turneului intitulat ”GOAT Tour” (Great of All Times), eveniment care reprezintă revenirea starului argentinian pe subcontinent după 14 ani și reaprinzând o pasiune aproape religioasă în capitala fotbalului indian, informează EFE.

Messi a aterizat sâmbătă în Kolkata, întâmpinat de o mulțime frenetică care a stat toată noaptea în fața aeroportului și a hotelului. Zona de sosiri internaționale s-a transformat într-o mare de tricouri albastru-alb, scandări și tobe, confirmând statutul de zeitate pe care jucătorul îl deține în statul din Bengalul de Vest.

Căpitanul echipei naționale a Argentinei călătorește însoțit de o delegație din care fac parte coechipierul său de la Inter Miami, Luis Suarez, și mijlocașul argentinian Rodrigo De Paul.

Primul eveniment major de pe ordinea de zi din 'Orașul Bucuriei' a fost dezvelirea virtuală a unei statui din fier, înaltă de 21 de metri. Monumentul, ridicat în doar 40 de zile la Sree Bhumi Sporting Club din Lake Town, îl imortalizează pe Messi ridicând trofeul Cupei Mondiale, punctul culminant al carierei sale, un moment celebrat de fanii indieni ca fiind al lor.

La ceremonie au participat superstarul de la Bollywood Shah Rukh Khan și fiul său AbRam, care au împărțit scena cu fotbaliștii, creând una dintre cele mai puternice imagini ale zilei.

Kolkata este unul dintre puținele locuri din Asia de Sud unde fotbalul rivalizează cu cricketul, menținând o împărțire istorică a pasiunilor între Brazilia și Argentina. Ultima dată când Messi a pășit pe pământ indian a fost în 2011, pentru un amical împotriva Venezuelei (1-0).

Starul argentinian urmează să viziteze legendarul Salt Lake Stadium, oficial cunoscut ca Vivekananda Yuba Bharati Krirangan, unde mii de fani s-au adunat încă de la primele ore ale dimineții, sub pază strictă.

După ce își încheie programul în Kolkata, turneul de trei zile va continua la Hyderabad, unde multiplul câștigător al 'Balonului de Aur' este așteptat să participe la un meci demonstrativ și să aibă întâlniri cu elita politică a țării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇