Juventus s-a făcut de râs pe teren propriu cu Benevento, iar Inter are acum cale liberă către titlu

Juventus s-a făcut de râs pe teren propriu cu Benevento, iar Inter are acum cale liberă către titlu

Campioana en-titre a Italiei, Juventus Torino, a pierdut surprinzător duminică, pe teren propriu, în faţa lui Benevento, cu 1-0, într-un meci contând pentru etapa a 28-a din Serie A şi îşi vede tot mai îndepărtate şansele de a-şi păstra titlul în acest sezon.

Cu românul Radu Drăguşin pe banca de rezerve, Juventus, deşi a dominat şi a avut mai multe ocazii, nu a reuşit să înscrie. Oaspeţii au reuşit golul neaşteptatei victorii în minutul 69, când Adolfo Gaich a profitat de o greşeală în careu făcută de mijlocaşul Arthur şi l-a ”executat” cu un şut plasat pe portarul Szczesny.

ADVERTISING

Juventus rămâne totuşi pe locul 3, cu 55 de puncte, la egalitate cu Atalanta (locul 4) care tot duminică a trecut în deplasare de Verona cu 2-0.

Juventus 0-1 Benevento | Benevento Hold On To Stun Juve! | Serie A TIM

Lazio, cu Ştefan Radu integralist, a învins în deplasare pe Udinese cu 1-0. Singurul gol al meciului a fost reuşit de Adam Marusic, în minutul 37. Fundaşul român a bifat meciul cu numărul 401 în tricoul lui Lazio şi a egalat recordul deţinut de Giuseppe Favalli pentru cele mai multe partide oficiale în tricoul formaţiei romane. Lazio este pe locul 7, cu 49 de puncte, iar Udinese pe 12, cu 33 de puncte.

ADVERTISING

Ștefan Radu a intrat în istoria lui Lazio Roma și a egalat recordul marelui Favalli

Pe Stadio Luigi Ferraris, Sampdoria a învins cu 1-0 pe Torino. Antonio Candreva a marcat singurul gol al meciului în minutul 25. Sampdoria este pe locul 10, cu 35 de puncte, iar Torino este pe 17 cu 23 de puncte şi luptă pentru evitarea retrogradării.

Aşa cum se ştie, vineri, Parma a fost învinsă acasă de Genoa cu 2-1, iar sâmbătă Bologna a trecut, în deplasare, de Crotone, cu 3-2, iar Spezia a învins pe Cagliari cu 2-1.

ADVERTISING

Alte meciuri ale etapei vor avea loc duminică seara.

Podiumul este format din Inter Milano, AC Milan şi Juventus, cu 65, 56, respectiv 55 de puncte. 

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Selecționerul Adrian Vasile și-a găsit cu greu cuvintele după ratarea calificării la Jocurile Olimpice

Un fost conducător al lui CFR Cluj surprinde și o numește pe FCSB marea favorită la titlu

Un indonezian a reuşit să “înverzească” de unul singur dealuri aride. Acum 24 de ani, oamenii îl credeau nebun

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!