Internazionale Milano, vicecampioana în exercițiu a Europei, merge ceas de când este antrenor românul Cristi Chivu, atât pe plan intern, cât și în Europa.
Însă gruparea de pe Meazza pregătește și creionează deja mișcările pentru următorul mercato de iarnă. Și echipa în negru și albastru ochește deja prima țintă.
Chivu își dorește de ceva timp un fundaș lateral, iar potrivit celor de la Transfer Feed, Riyad Idrissi (20 de ani) a devenit ”o prioritate” pentru Inter în mercato-ul de iarnă.
Idrissi este unul dintre cei mai promițători jucători din Serie A, iar în ianuarie 2026 Inter îl poate aduce, pentru a aduce un suflu nou pe flancul stâng, acolo unde titular este Dimarco.
1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Idrissi, potrivit transfermarkt.com, fotbalistul evoluând pentru Cagliari. Tânărul italian (cu origini în Maroc) a evoluat în șapte meciuri deja pentru Cagliari, timp în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
După victoria cu Fiorentina, scor 3-0, de la mijloc de săptămână, Inter a acumulat 18 puncte în Serie A, punctaj cu care se clasează pe locul 3.
D.A.
