Gică Hagi și fiul său, Ianis, ar putea fi adversari în Scoția, dacă patronul Viitorului va ajunge la o înțelegere cu unul dintre cele două cluburi legendare ale ligii.
Potrivit surselor Playsport.ro, Hagi senior ar fi în tratative tocmai cu Celtic, marea adversară echipei fiului său, Rangers.
Sursele citate susțin că Celtic și-l dorește pe Hagi cu insistență, după ce în acest sezon a ratat calificarea în primăvara europeană și aproape sigur va pierde titlul pentru prima oară în 10 ani.
Gică Hagi ar mai fi în discuții și cu formații din alte campionate, precum cel din Turcia.
Tot cu o trupă din Turcia ar fi în negocieri Rangers și pentru Ianis Hagi, care are șanse să ajungă în această iarnă la campioana Istanbul Bașakșehir, pentru 5 milioane de euro, informează Hurriyet.
Recent, fostul căpitan al naționalei României a declarat că este posibil să revină curând în antrenorat.
Echipa pe care o patronează, Viitorul Constanța, a câștigat campionatul în 2017, și Cupa și Supercupa în 2019, toate cu el antrenor. De asemenea, Hagi a câștigat Cupa Turciei cu Galatasaray, în 2005, tot ca antrenor.
Celtic Glasgow a fost învinsă, sâmbătă, în marele derbi cu Rangers, scor 0-1. Ianis Hagi a intrat la pauză și a fost cel mai bun jucător de câmp, primind multe laude.
După această partidă, Rangers are 62 de puncte în 22 de etape, cu 19 peste Celtic, care are însă trei restanțe de jucat.
Citește și: