FCSB schimbă antrenorul: "Da, m-am înțeles cu Edi Iordănescu"

FCSB schimbă antrenorul: "Da, m-am înțeles cu Edi Iordănescu"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Edi Iordănescu ar urma să fie noul antrenor al lui FCSB, potrivit unui anunț făcut luni seara de Gigi Becali.

Finanțatorul „roș-albaștrilor” susține că Edi Iordănescu va avea mână liberă, iar el nu se va mai implica la echipă.

"Da, m-am înțeles cu Edi Iordănescu. Nu e 100%, dar sunt șanse mari să fie el. Nu este vorba de bani, ci de faptul că el vrea să controleze totul la echipă. Am fost de acord cu această condiție. Așa va fi de acum înainte. Dacă ne înțelegem, mi-a spus că va avea telefonul închis începând de marți. Adică el va lua toate deciziile. Eu nu mă mai bag la echipă și i-am spus acest lucru", a spus Gigi Becali pentru Fanatik.

ADVERTISING

"O să fie și o clauză de reziliere. A vrut să aibă o asigurare că nu mă mai bag la echipă. Dar eu dacă i-am spus că nu mă mai bag, nu mă mai bag. Oricum… am obosit și au fost grele ultimele zile. De acum înainte va fi militărie la FCSB. O să fie dictatură. Edi Iordănescu o să facă dictatură", a adăugat acesta.

Edi Iordănescu (43 de ani) este liber de contract după ce s-a despărțit în această vară de CFR Cluj, cu care a câștigat titlul.

În cariera sa, Edi Iordănescu le-a antrenat pe FCSB (doar o etapă în 2010 ca interimar), ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj.

ADVERTISING

8 puncte are FCSB, antrenată în prezent de Dinu Todoran, după cinci etape jucate în acest sezon al Ligii 1.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇