FCSB a stabilit suma pentru care este de acord să îl cedeze pe Dennis Man, cel mai în formă jucător al roș-albaștrilor.
Suma cerută în schimbul lui Dennis Man este de 12 milioane de euro plus 3 milioane de euro bonusuri de performanță.
Impresarul lui Man, Anamaria Prodan, spune că este încrezătoare că transferul se poate realiza în vară.
"Man o să plece probabil în vară. Cred că va vedea și patronul care sunt prețurile. Dacă va continua așa, am certitudinea că putem aduce 12 milioane plus alte 3 în bonusuri, pe care le dorește patronul FCSB", a spus Anamaria Prodan la Gsp Live.
Potrivit spuselor Anamariei Prodan, Feyenoord, Norwich, AS Monaco și TSKA Moscova au făcut oferte pentru Man în ultima perioadă.
În acest sezon, Dennis Man a marcat 8 goluri și a oferit 5 pase decisive în toate competițiile.
Dennis Man a fost transferat la FCSB în 2016, de la UTA Arad, pentru 350 de mii de euro.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: