Edi Iordănescu a propus la FCSB un jucător care evoluează în Franța: "L-a recomandat domnului Gigi Becali"

Edi Iordănescu a propus la FCSB un jucător care evoluează în Franța: "L-a recomandat domnului Gigi Becali"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Edi Iordănescu a solicitat transferul lui Alexandru Dobre la scurt timp după ce a semnat cu FCSB.

Mutarea nu s-a mai realizat însă din cauza pretențiilor financiare ale clubului la care Dobre evoluează, Dijon, potrivit tatălui fotbalistului în vârstă de 23 de ani.

"A fost în vara anului trecut o discuție cu cei de la FCSB. Din câte știu, domnul Edi Iordănescu l-a recomandat domnului Gigi Becali. Mai departe cred că s-a blocat totul la partea financiară. Probabil, la momentul respectiv, domnul Iordănescu avea o părere față de Alex, acum din calitate de selecționer, probabil, vede în alt mod lucrurile", a declarat Mihai Dobre pentru ProSport.

ADVERTISING

"Nu suntem supărați, îi respectăm decizia și așteptăm următoarea convocare. Sunt două momente diferite! Alex, la vremea aceea, nu avea cifrele din momentul de față", a adăugat acesta.

Edi Iordănescu a antrenat-o pe FCSB timp de trei luni, în perioada august-noiembrie 2021.

Alexandru Dobre a marcat 9 goluri în cele 28 de meciuri jucate în sezonul trecut pentru Dijon.

El este cotat la 1,5 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇