David Popovici, nominalizat pentru titlul de cel mai bun înotător al anului

David Popovici, nominalizat pentru titlul de cel mai bun înotător al anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sportivul român David Popovici este unul dintre cei cinci candidaţi la titlul de cel mai bun înotător european al anului 2022, în cadrul premiilor Ligii Europene de Nataţie (LEN) pe anul 2022, a anunţat forul continental, joi, pe site-ul său oficial.

Popovici (18 ani) a cucerit anul trecut două medalii de aur la Mondiale (100 m liber, 200 m liber), a câştigat două medalii de aur la Europene (100 m liber, 200 m liber), stabilind cu acest prilej şi un nou record mondial în proba de 100 m liber, a luat argintul la Mondialele în bazin scurt (100 m liber), obţinând şi trei titluri mondiale de juniori şi patru europene de juniori.

ADVERTISING

Contracandidaţii săi sunt italienii Thomas Ceccon, Nicolo Martinenghi, francezul Leon Marchand şi maghiarul Kristof Milak.

Ceccon are două titluri mondiale (100 m spate, cu record mondial, şi ştafetă 4x100 m mixt), o medalie de bronz la Mondiale (ştafetă 4x100 m liber), patru titluri europene (100 m spate, 50 m liber, ştafetă 4x100 m liber, ştafetă 4x100 m mixt), două medalii europene de argint (50 m spate, ştafetă combinată 4x100 m mixt), trei titluri mondiale în bazin scurt (100 m mixt, ştafetă 4x100 m liber, ştafetă 4x50 m mixt), argint mondial în bazin scurt (ştafetă 4x50 m liber), două medalii mondiale de bronz în bazin scurt (ştafetă 4x200 m liber, 4x100 m mixt).

ADVERTISING

Marchand a cucerit două titluri mondiale (200 m mixt, cu record european, 400 m mixt) şi o medalie mondială de argint (200 fluture).

Nicolo Martinenghi a obţinut două medalii de aur la Mondiale (100 m bras, ştafetă 4x100 m mixt) şi una de argint (50 m bras), trei titluri europene (50 m bras, 100 m bras, ştafetă 4x100 m mixt), o medalie europeană de argint (ştafetă combinată 4x100 m mixt), un titlu mondial în bazin scurt (ştafetă 4x50 m mixt), trei medalii mondiale de argint în bazin scurt (50 m bras, 100 m bras, ştafetă combinată 4x50 m mixt) şi o medalie mondială de bronz în bazin scurt (ştafetă 4x100 m mixt).

ADVERTISING

Bilanţul maghiarului Milak în 2022 cuprinde două titluri mondiale (100 m fluture, 200 m fluture, cu record mondial), trei titluri de campion european (100 m fluture, 200 m fluture, ştafetă 4x200 m liber), o medalie europeană de argint (100 m liber, ştafetă 4x100 m libere).

La sărituri de la mare înălţime, România are doi candidaţi la masculin, pe Constantin Popovici, campionul european en titre şi al cincilea clasat în clasamentul World Series, precum şi pe Cătălin Preda, vicecampionul european şi al treilea în ierarhia World Series. Contracandidatul lor va fi italianul Alessandro De Rose, medaliat cu bronz la Europene.

Votul publicului va conta în procent de 30%, restul de 70% revenind membrilor LEN şi ai Comisiei tehnice a LEN. Procesul se va încheia în data de 10 februarie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇