Dan Petrescu a făcut o declarație neașteptată după ce CFR Cluj a fost învinsă cu 3-0 de Sivasspor în Conference League.
Petrescu a afirmat că acesta a fost unul dintre cele mai bune meciuri făcute în acest sezon de CFR Cluj.
„La cum s-a jucat cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre. Asta nu înțeleg în fotbal. În prima repriză am luat gol din offside, am avut penalty, trei ocazii mari. În a doua am început cu o ocazie mare prin Roger, am dominat, apoi când îți dai autogol…. Penalty, offside și autogol, chiar nu e seara ta. Ne-am desfăcut, știam că cei de la Siva au jucători buni pe contraatac. Am vrut să risc. Bine că suntem la mâna noastră, trebuie să câștigăm. Va fi o deplasare grea la Rapid și sper să aduc jucătorii la nivel 100% până la meciul cu Ballkani. La primul gol offside, ce să mai zici? Al doilea a fost autogol. L-a dat singurul nostru atacant din lot. Eu nu sunt supărat pe echipă. pe jucători, sunt supărat pe rezultat. Nimeni nu a fost în favoarea noastră.
Nu ai ce să-i reproșezi lui Scuffet astăzi. Pe Kolinger l-am schimbat pentru că aveam galben, să nu riscăm. Când au avut spații au avut ocazii, au jucători de mare calitate. Orice jucător al lor joacă într-o echipă națională și câștigă foarte mulți bani. Nu meritam 6 puncte cu Slavia și meritam mai mult aici, asta e părerea mea. Nu am avut ce să-i trezesc la pauză, am fost noi mai buni în prima repriză. Să faci deja 7 puncte într-o cupă europeană nu e ușor pentru fotbalul românesc. Dacă facem 10 puncte ne calificăm în primăvara europeană”, a declarat Dan Petrescu, potrivit Sport.ro.
Amintim că CFR Cluj a fost învinsă clar de Sivasspor, scor 3-0, în grupele Conference League.
Astfel, clasamentul grupei cu o etapă rămasă de disputat este următorul: 1. Sivasspor 10p, 2. CFR Cluj 7p, 3. Slavia Praga 7p, 4. Ballkani 4p.
În ultima etapă, CFR Cluj va primi vizita lui Ballkani, iar o victorie o califică automat în faza următoare.