Dan Petrescu, despre șansele lui CFR Cluj la câștigarea titlului: Vine tăierea de capete

Dan Petrescu, despre șansele lui CFR Cluj la câștigarea titlului: Vine tăierea de capete
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dan Petrescu a analizat șansele pe care CFR Cluj le are la câștigarea titlului.

Chiar dacă echipa sa începe play-off-ul cu un avans de 7 puncte, Petrescu este însă ponderat.

"La CFR şi când câştigi, şi când e egal, şi când pierzi e presiune şi o simţi sută la sută. E un club care s-a obişnuit cu victoriile, avem 5 la rând acum. Din păcate pentru noi vine tăierea de capete, adică tăierea de puncte. Şi trebuie să ne trezim la realitatea care o să înceapă. Nu sunt de acord ca să începem cu înjumătăţirea de puncte, dacă se începea fără înjumătăţire eram de acord să se joace play off cât vor ei.

ADVERTISING

Cred că e record în istoria fotbalului românesc a fost cel mai bun sezon, dar nu am câştigăm nimic, asta e problema cea mai mare. Şi ce meciuri vor veni de playoff, 10 finale, e posibil orice în playoff. Mă aştept să avem 10 meciuri la limită, cu mici detalii şi vor fi pe viaţă şi pe moarte", a spus Dan Petrescu, la Telekom Sport.

CFR Cluj a încheiat sezonul regular cu 76 de puncte, 14 peste FCSB. Echipa a avut 24 de victorii, 4 remize și 2 înfrângeri.

Astfel, CFR Cluj va avea un avans de 7 puncte peste FCSB la intrarea în play-off.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!