Dan Petrescu, criticat pentru modul în care îl tratează pe Petrila: "Este tragic că poți să ai o asemenea gândire"

Dan Petrescu, criticat pentru modul în care îl tratează pe Petrila: "Este tragic că poți să ai o asemenea gândire"

Dan Petrescu este criticat pentru modul în care îl tratează pe Claudiu Petrila, unul dintre cei mai talentați fotbaliști de la CFR Cluj.

Fostul oficial al lui CFR Cluj, Daniel Stanciu, susține că Petrila este discriminat de Petrescu.

”Nu înțeleg de ce nu joacă Petrila. L-am văzut etapa trecută. A fost titular la meciul cu Rapid. E adevărat, Nu a avut o evoluție extraordinară, a fost și schimbat pe parcurs. La Sepsi, a intrat și a făcut-o foarte bine, a dinamizat jocul, a revenit CFR-ul odată cu intrarea lui și acum rămâne pe bancă. Asta e strategia echipei campioane, echipa care vrea să ne reprezinte în cupele europene, de campionat ne-am săturat. Probabil a remarcat și Varga faptul că tu ai un jucător tânăr, de perspectivă, singurul de pe urma căruia poți să iei niște bani, și tu nu îl joci pentru că a avut nu știu ce evoluție, că a dat nu știu ce centrare greșită, chiar dacă are calități.

ADVERTISING

Îl aduci pe Roger, dai o grămadă de bani. Plătești niște bani la UTA, plătești comision, joci cu el două partide, zero barat, în condițiile în care îl ai pe Petrila, jucător crescut la CFR, cu care poți face performanță, însă te încăpățânezi. Vii cu un buget de salarii de șapte milioane de euro numai lotul de jucători și nu ești în stare să faci un transfer. E o decizie a clubului de a crește jucători. Am văzut declarația lui Petrescu înainte de meci, Budescu, cel mai bun, Tamaș, cel mai bun, Săpunaru, cel mai bun, îi lăuda, spunea că trebuie să facă parte din echipa națională. Este tragic că poți să ai o asemenea gândire când ești cel mai bine plătit antrenor din România", a spus Stanciu la Digi Sport.

ADVERTISING

Claudiu Petrila are 7 goluri și 3 pase decisive pentru CFR Cluj în acest sezon.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!