Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul CFR Cluj, a dat răspunsul în privința unei eventuale plecări de la echipa din Gruia.
Ofertat de coreenii de la Jeonbuk Hyundai și anunțat de presa asiatică drept următorul antrenor al echipei, Dan Petrescu a dat răspunsul. „Bursucul” a spus că mai are contract un an cu CFR Cluj și că vrea să rămână în România, dar că „se va știi mai bine” după meciul cu FCU Craiova 1948.
CFR Cluj joacă joi, 1 iunie, de la ora 20:30, împotriva FCU Craiova 1948 pentru un loc în preliminariile Conference League.
"Mai am contract un an. Eu nu pot să ascult ofertele până patronul de la CFR nu-și dă acordul. Mai am contract un an, știți clauza pe care o am. Eu îmi doresc să rămân, depinde și de rezultatul cu U Craiova 1948.
Nu o să decid eu după meci dacă rămân. Eu vă zic realitatea, mai am un an de contract și vreau să-l duc la capăt, dar nu depinde de mine. Se va știi mai bine după meciul de mâine.
Prin câte am trecut eu în 6 ani aici ce să mai zic. Bergodi e un antrenor senzațional, un gentleman. Asta e realitatea în momentul de față, mai am un an de contract. Nu am ce să zic, s-a mai întâmplat așa", a spus Dan Petrescu, conform Digi Sport.