Cristiano Ronaldo, așteptat să semneze un "megacontract"

Cristiano Ronaldo, așteptat să semneze un "megacontract"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Superstarul portughez Cristiano Ronaldo, care va împlini 40 de ani pe 5 februarie, își va prelungi cu un sezon înțelegerea cu echipa de fotbal Al-Nassr, anunță mass-media saudită, citată de cotidianul sportiv AS.

Fostul atacant al echipelor Manchester United, Real Madrid și Juventus Torino, urmează să semneze un nou ‘megacontract’ cu clubul din Riad, valabil până în iunie 2026, care îi aduce în conturi peste 200 de milioane de euro.

Ronaldo a sosit la Al-Nassr în ianuarie 2023, imediat după Cupa Mondială din Qatar, iar actualul său contract cu saudiții expiră în iunie 2025.

ADVERTISING

Conform Al-Sharq News, care citează date publicate de Bloomberg și Forbes, Cristiano Ronaldo este deja cel mai bine plătit fotbalist din Arabia, cu un salariu de 200 de milioane de euro, plus alte 60 de milioane de euro din drepturile de imagine.

Prin această prelungire, Ronaldo va rămâne cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu de 3,8 milioane de euro pe săptămână și peste o jumătate de milion de euro pe zi, subliniază AS.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!