Conducerea lui CFR Cluj a anunțat cine sunt primii jucători transferați după venirea lui Dan Petrescu.
Noul director sportiv Bogdan Mara a dezvăluit că mijlocașii Mihai Bordeianu și Juan Emmanuel Culio au semnat, la fel ca fundașul stânga Florin Ștefan, liber de contract după despărțirea de Sepsi.
"Bordeianu a semnat, Culio a semnat și Florin Ștefan a semnat. Sunt jucători pe care Dan Petrescu i-a dorit, are încredere în ei", a spus Mara la Digi Sport.
De asemenea, Damjan Djokovic nu poate fi adus, dar CFR Cluj are deja o altă soluție.
”Mai suntem în discuții cu un jucător, nu e de la noi din campionat. E mijlocaș, jucător de culoare.
Djokovic este un jucător cu care s-a discutat în ultima perioadă, nu e o soluție în acest moment, are contract în Turcia, nu e ușor, dar e deschis să revină într-o zi la CFR”, a mai spus Mara.
Totodată, Mara a explicat și cine sunt jucătorii la care Petrescu vrea să renunțe.
"Am citit că Chipciu ar avea de primit 250 de mii de euro restanțe, nu e așa, are mai puțin de primit. În privința lui Latovlevici, cred că Dan se bazează pe Camora și pe Florin Ștefan, e un tânăr de perspectivă. Au rămas foarte mulți jucători în lot, vom renunța la unii, am început deja discuțiile, i-am anunțat că vor fi nevoiți să-și caute echipă, dacă vor rămâne, nu vor juca. Tahiri și Fofana trebuie să plece, au venit Culio și Bordeanu. Vom căuta soluții, ei, impresarii de asemenea. Nu vrea nimeni să plece Arlauskis, este un portar de mare valoare, a făcut istorie, Dan va discuta cu el, să vadă ce-și dorește. Jucătorul a avut liber, nu știu dacă e plecat din țară”, a precizat Mara.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: