Canada a câştigat pentru prima oară în istoria sa competiţia feminină de tenis pe echipe Billie Jean King Cup (cunoscută anterior sub numele de Fed Cup), în finala căreia a învins Italia cu 2-0, duminică, la Sevilla, informează AFP.
Reprezentantele „frunzei de arţar” au intrat în posesia trofeului după ce au reuşit să câştige ambele meciuri de simplu ale finalei din capitala andaluză.
Leylah Fernandez (21 ani), ocupanta locului 35 în clasamentul WTA, a oferit trofeul Canadei, după ce a învins-o în două seturi, 6-2, 6-3, pe italianca Jasmine Paolini (27 ani, locul 30 WTA).
În primul meci al finalei, canadianca Marina Stakusic (locul 258 WTA) a reuşit să se impună tot în două seturi, 7-5, 6-3, în faţa italiencei Martina Trevisan (locul 45 WTA). O victorie de prestigiu pentru tânăra în vârstă de 18 ani, prima pe care a obţinut-o în faţa unei jucătoare din Top 50 WTA.
Finalistă a competiţiei pentru prima oară, Canada nu a mai avut astfel nevoie să dispute meciul de dublu pentru a cuceri trofeul.
Jucătoarele nord-americane au reuşit să imite echipa masculină a Canadei, care a câştigat anul trecut Cupa Davis, tot în premieră, învingând Australia în finală.